In Balint am intalnit o femeie care, asa cum fac multi semeni de-ai nostri, se lupta cu saracia. De o viata. Diferenta intre ea si altii este ca destinul i-a mai pus pe umeri o povara : ultimul copil pe care l-a nascut, acum 21 de ani, este suferind de un handicap psihic sever si, in plus, nu vede. In urma cu putin timp, comisia medicala de expertiza a decis ca starea baiatului s-a ameliorat, asa ca i-a mai taiat niste bani din venitul pe care-l primea de la stat. 200 de lei are la dispozitie, pe luna, familia Polixeniei Moldovan sa traiasca... Bataturile din palme, singura "carte de munca"
Cei cinci kilometri care leaga Balintul de cel mai apropiat sat, Fadimac, ofera o imagine greu compatibila cu ceea ce ar trebui sa fie o localitate din secolul XXI. Si asta nu neaparat din cauza starii drumului, relativ bun in comparatie cu alte drumuri comunale, ci pentru ca, zi de zi, cel putin pe timp de iarna, aici pot fi vazuti localnici saraci, culegand lemne taiate din copacii ornamentali de pe marginea soselei. Pentru a avea cu ce sa amageasca focul in soba.
Pe acelasi drum am gasit-o si pe Polixenia Moldovan. Impreuna cu una dintre fiice si cu ginerele ei, femeia, in varsta de 55 de ani, incerca sa adune cat mai multe lemne, in asa fel incat "maine sa nu mai trebuiasca sa vin. Nu avem bani sa cumparam si atunci trebuie sa ne descurcam cum putem". In fata mirarii noastre, ne da un raspuns... linistitor : "Asa e viata noastra". Cu un vreasc de surcele in maini, femeia se pune pe povestit.
A muncit ani buni pe la C.AP.-urile din judet, insa nu suficienti ca sa-si poata asigura o pensie. Dupa desfiintarea acestora, in anii ’90, arhivele s-au pierdut, iar Polixenia nu a mai avut cum sa demonstreze ca a lucrat mai bine de 15 ani si ca ar merita o pensie, cat de mica. "Am lucrat si ca ziliera si cred ca anii aia nu i-a trecut nimeni in cartea de munca. Nici
