La doar cinci kilometri de casa Polixeniei Moldovan, in satul Fadimac, o alta familie sa chinuie sa treaca peste fiecare zi de maine. Sase suflete traiesc in conditii greu de descris. In doua camere ale unei case primite de la Primarie, Ibolia Chis, barbatul ei si cei patru copii ai lor stau claie peste gramada. Nu au nici macar curent electric.
In momentul in care ajungi in fata casei sotilor Chis, iti dai seama ca in imobil locuieste o familie modesta. "Intuitia" se transforma in convingere odata ce intri in casa. Asta numai daca poti suporta mirosul greu de mucegai intins pe zugraveala de pe pereti. Extrem de ospitaliera, Ibolia nu sta prea mult pe ganduri pentru a incepe sa povesteasca despre necazurile care au tabarat peste ea.
In urma cu aproape doua decenii, a venit din Targu Mures in speranta ca in Timis isi va putea face o viata mai buna. Speranta care, in ciuda saraciei care se tine scai de ea, nu a parasit-o.
Cu toate acestea, din visele de prosperitate nu s-a ales decat cu o viata ingreunata de grija pentru cei patru copii pe care i-a adus pe lume, care au acum varste cuprinse intre 16 si doi ani. Si s-a mai ales cu o casa pe care a primit-o de la Primaria din Balint.
Pe cele doua paturi din casa — de fapt, niste scanduri aruncate pe un chenar din lemn, acoperite cu niste saltele a caror culoare a ajuns nedefinita — erau aruncate claie peste gramada tot felul de haine despre care, dupa aspect, cu greu poti crede ca pot fi purtate. Pe jos, pamant. Iar la tot acest tablou se adauga mirosul de inchis si mucegai care cu greu poate fi suportat.
Cu toate acestea, Ibolia si barbatul ei par linistiti totusi, de traiul pe care il duc, multumiti ca au macar acoperis deasupra capului. Cat despre starea in care pastreaza locuinta, femeia are imediat o scuza : "Nu avem bani sa facem ceva la ea. Eu nu lucrez niciunde, ca am patru copii
