Se pare ca zicala „semne bune anul are“ poate fi aplicata din plin, cel putin in ce priveste stagiunea muzicala bucuresteana, care a debutat „in forta“ la Filarmonica. Maestrul Cristian Mandeal a dirijat primele doua concerte, in care a colaborat cu solisti de reala cota internationala – violoncelistul Andreas Schiff si, zilele trecute, cu pianistul Nikolai Demidenko –, acesta din urma a evoluat in monumentalul Concert nr. 2 de Brahms, partitura care i-a permis etalarea tehnicii virtuoze intr-o maniera mai curind „sportiva“, amploarea sonora nefiind intotdeauna echivalenta cu anvergura interpretativa.
A iesit un Brahms masiv, granitic, dar nu lipsit de momente calme, de un lirism stapinit, poate auster (rezistind si „atacului“ interminabil al… soneriilor telefoanelor mobile!). Si totusi, cele doua bisuri acordate de solist i-au relevat disponibilitatile in planul expresivitatii si lirismului „bine temperat“.
Partea a doua a serii a oferit surpriza Simfoniei II London de Vaughn Williams, cuceritoare, dar prea putin cunoscuta la noi, insa o piesa ce corespunde perfect structurii dirijorului Cristian Mandeal, care a incintat publicul si prin noutatea repertoriala de mare frumusete.
Pe de alta parte, a incintat mai ales prin atmosfera tesuta din jocuri pastelate sau acumulari adesea explozive, din planuri sonore contrastante, surprinzatoare sonoritati de factura orientala sau slava aducind broderia spumoasa si nostalgia romantica in fraze ample, construite excelent de orchestra care, trecind peste mici „scapari“, a cintat cu siguranta si placere, dens si omogen, cu interventii solistice remarcabile, realizind astfel un demers artistic unitar si deopotriva caleidoscopic. Am aplaudat nu doar performanta in sine, ci si modul inteligent de a propune melomanilor opusuri ascultate poate pentru prima oara, dar deosebit de atractive prin farmec
