Societatea de distribuţie a apei din comuna Sânmartin se află în reorganizare judiciară deoarece nu-şi poate achita factura la apă. Sursa: Foto: Georgiana Anghel
Comuna Sânmartin, cea de care aparţin staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, a ajuns să datoreze Companiei de Apă Oradea aproape 4 milioane de lei. Pentru că Societatea Comercială de Gospodărire Locală şi Comunală (SC GLC) Sânmartin, cea care se ocupă de distribuţia apei, se află în imposibilitatea de a-şi achita datoriile, consiliul comunal a cerut în instanţă reorganizarea societăţii.
„În ritmul ăsta, punem lacăt pe companie“
Compania de Apă Oradea a ameninţat comuna Sânmartin că va sista furnizarea apei, însă în baza unei decizii a instanţei, Compania de Apă a fost obligată să furnizeze apă în ciuda faptului că societatea de distribuţie nu a plătit facturile. Potrivit directorului companiei, Ioan Ciursaş, societatea nu a plătit aproape nimic în anul 2007.
„Ştiu că a fost numit un lichidator. De trei luni au ajuns cu factura de la 3,2 milioane de lei la peste 3,8 milioane. Şi mai ştiu că cei de la societate continuă să-şi ia salariile, în schimb nu au plătit nimic din datorie“, a declarat directorul Companiei de Apă Oradea. Factura de apă pentru comuna Sânmartin se ridică la circa 300.000 de lei, în fiecare lună, la care se adaugă penalizările.
„Dacă continuăm în ritmul ăsta, la anu’ vom pune lacăt pe Compania de Apă“, a mai spus Ciursaş. Reprezentanţii SC GLC nu au fost de găsit ieri. Primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş, a declarat că societatea se află în reorganizare judiciară, după ce consiliul comunal a cerut numirea unui lichidator judiciar, întrucât nimeni nu a putut explica cum au fost acumulate datoriile, iar societatea se află în imposibilitatea de a le plăti.
Societatea de distribuţie a apei a înregistrat datori