Ineditele romanesti ale poetului*, iata, se dovedesc a fi mai bogate decat cele cuprinse in volumul Instrumentul negru aparut acum cativa ani. In plus, noutatea bibliofila e covarsitoare.
Poemele sunt olografiate pe filele unei carti de poezii italiene si insotite de desene violente; in plus, numele autoarei e innegrit si inlocuit cu un cap de mort cu inscriptia ZERO. In ciuda acestor teribilisme, tanarul de douazeci de ani scrie poeme de profunda inspiratie, perfect racordate la ceea ce azi putem numi al doilea val al suprarealismului romanesc (in principal S. Reichmann, V. Ivanceanu, V. Oisteanu; iar sporadic, cu poeme diseminate in volume, dar mai mult in reviste, Nora Iuga, C. Abaluta, D. Turcea si V. Mazilescu). Aerul anilor 1966-'68, cu efluviile lui de relativa libertate de expresie, se face simtit in versurile proaspete, cu imagini ingenioase, iconoclaste, totusi nelipsite de-o anume tandrete si melancolie.
Arbitrarul alaturarilor de cuvinte, procedeu specific suprarealist, torsioneaza si tensioneaza ideea poetica astfel ca o tonalitate epopeica grava razbate din notatiile alerte, inseriate pe firul periplului european al tanarului "transfug din lagar". Exilul, ruperea de realitati descreierate si inaintarea tatonanta spre un tel inca nedefinit, inspre o libertate care nu stim cat si cum va fi asimilata, este de fapt tema puternica a acestui volum regasit dupa decenii ca un mesaj intr-o sticla. Realitatile dure, culorile puternice, anomaliile care-ti forjeaza caracterul, darzenia inaintarii cu increderea in capacitatea purificatoare a acestui exod, in care sunt angrenati stramosii, in care miezul fiintei tale se dezvaluie pentru totdeauna. Calatorie initiatica, mitologie suprarealista: acestea-s bazele oximoronice ale scriiturii, unica si misterioasa, inconfundabila: "Mari diminutive ale unor nume depuse ca sarea pe fundul oval al popoar