Speram ca anul ăsta să înceapă altfel. Să mă trezesc ca şi cum nimic din ce am văzut în 2007 nu ar fi fost, nu ar fi existat. Astfel, Tăriceanu era preşedintele Republicii Burkina Faso, Becali, un actor de mâna a treia la Teatrul de Stat din Turda, Sârbu, director la As Tv Bistriţa, iar Băsescu, căpitanul unei bărci de pe râul Olt.
Speram ca anul ăsta să înceapă altfel. Să mă trezesc ca şi cum nimic din ce am văzut în 2007 nu ar fi fost, nu ar fi existat. Astfel, Tăriceanu era preşedintele Republicii Burkina Faso, Becali, un actor de mâna a treia la Teatrul de Stat din Turda, Sârbu, director la As Tv Bistriţa, iar Băsescu, căpitanul unei bărci de pe râul Olt.
Probabil că, dacă chestiile astea ar fi fost aproape de realitate, în această dimineaţă m-aş fi trezit mai bine dispus. Însă evident că imaginaţia îmi joacă feste. În plus, mormanele de zăpadă sunt prezente peste tot în Bucureşti, personajele sinistre, dar adevărate din România nu doar există, ci se dezvoltă, sunt palpabile şi se înmulţesc.
Sunt trist că jurnalismul în România a ajuns ca şi o goană după curve. Ai prins ceva bun aseară? Şi preţul era oke? Bravo! E o chestie senzaţională, să o publicăm!Ahh! Ai făcut un proiect de dezvoltare a satelor din România şi vrei să îl promovezi? Auzi? Mă laşi?! Hai siktir! Bagă-ţi minţile în cap şi scrie ceva de Shawarma Senzual... sau Simona, cum o cheamă!
Nu am nimic cu nimeni. Nu mă interesează cine cu cine şi-o trage, de ce şi unde, a cui verişoară e Aia şi de ce fratele vitreg al nepotului Andreei Marin a mâncat o plăcintă! Neinteresant. Însă recunosc! Presa din România e o mizerie în marea ei majoritate, o plagă ce se extinde pe zi ce trece. Că e vorba despre tabloide sau ziare de sport, mizeria e în creştere. Că e vorba despre aşa-zisul show business, politică sau sport, se caută cu disperare senzaţionalul în tot, iar aşa-zişi
