Sute de persoane chestionate, peste 1.000 de rapoarte de activitate ale echipelor din teren, 20 de zile în care s-a dormit câte trei ore pe noapte, s-au consumat cafele şi s-au „mestecat“ ţigări. Este povestea cazului Bebu, aşa cum l-au văzut Georgel Enescu, inspector-şef al IPJ Dolj, comisarul-şef Liviu Ţiulescu, adjunctul său, comisarul Cristinel Ciocoiu de la Investigaţii Criminale şi comisarul-şef Dumitru Florescu de la Criminalistică. Cazul lui Ion Leontin Bebu, tânărul ucis cu bestialitate în luna octombrie a anului trecut de Cosmin Lăzăroiu, este poate la fel de faimos ca dispariţia Elodiei. Este considerat de mulţi drept cazul anului 2007. Este unic. Mulţi criminalişti au ieşit la pensie fără să se confrunte cu o astfel de speţă. La vremea respectivă, cazul Bebu a fost urmărit de o ţară întreagă. Însă, una e să priveşti din exterior şi e cu totul altceva să fii în mijlocul focului. În ciuda acuzelor de atunci, acum trebuie să recunoaştem că poliţiştii doljeni nu s-au descurcat rău deloc, având în vedere şi presiunea uriaşă exercitată de presa avidă de informaţii şi de comunitatea dornică de rezultate. Este sesizată dispariţia lui Leontin Sâmbătă, 6 octombrie 2007. La Secţia 5 Poliţie din cartierul Craioviţa Nouă s-a prezentat un om în pragul disperării. Fiul său, Ion Leontin Bebu, de 30 de ani, dispăruse de două zile. Avea cinci telefoane, dar nu răspundea la nici unul. Fiind om în toată firea, „de viaţă“, petrecăreţ, se întâmpla să mai lipsească, însă mereu îşi suna familia. Plecase joi de la Direcţia Judeţeană de Sport (DJS), unde lucra ca şofer, şi nu mai fusese văzut de atunci. Tot sâmbătă, Secţia 2 Poliţie primea o sesizare asemănătoare, de data aceasta de la şeful lui Leontin. Plecase cu maşina de serviciu către service şi nu răspundea la telefon. Căutările unei persoane mature dispărute se desfăşoară diferit decât în cazul minorilor dispăruţi. Gr