ROMAN (CU UN) POLITIST

Episodul 7

Norocul meu e ca mai am prieteni de pe vremuri, ii vad rar, dar stiu ca ma pot baza pe ei.

L-am cautat pe Dorel, soferul de taxi. Unul ca el cunoaste tot orasul, stie tot ce misca, tot ce se schimba, pana si ce-au de gand unii inca nehotarati. Numai ca nu ma sufoca, atat de bucuros e ca ma vede. Mi-ar povesti prin ce-a trecut, dar renunta repede, e apa de ploaie ce i s-a-ntamplat lui pe langa marea mea aventura. A citit pana a-nvatat pe dinafara ce-au scris ziarele, a comentat cu colegii si s-a dat mare ca ma cunoaste de-o viata si parca vedea cum ii cresc actiunile. Se simtea ca-n reclamele alea caraghioase: Ia spune, Dorele, ce-a mai facut Greuceanu-al tau cand era copil?

Au pus pariu ca n-o scap viu din toata tarasenia, el a mizat pe mine, dar i-a fost inima indoita. Acuma, ca ma vede-n carne si oase, e surprins si nedumerit, s-astepta sa ma vaneze aia zi si noapte. Nu se poate gandi decat ca si-aia mi-au luat frica si e si mai mandru ca-i prietenul meu de-o viata.

- Zi-mi ce sa fac pentru tine si las tot!

Ma gandisem.

- Stai pe-aproape. Ma mai duci de colo-colo, ma pierde cine sta cu ochii pe mine.

- In orice moment, Greucene!

Vorbea la fel de mult ca pe vremuri. Nu-i tacea gura. Venea la sapte sa ma duca la politie si pana-acolo aflam tot ce se petrecuse noaptea in oras, nu mai aveam nevoie de ziare. N-apucam sa scot o vorba. De cateva scandaluri si batai am aflat inaintea politiei.

Inainte sa ma duc sa clasez dosarele, treceam pe la sef si-i spuneam cine ce facuse. Trimitea echipajele si-i lua pe faptasi ca din oala. Betivii uitasera unde se paruisera cu alti betivi, spargand mese si geamuri, spargatorii se pregateau sa-si vanda prada, cascau niste ochi cat cepele, cum ma dibuisi, nene, ca n-am fost decat intre ai nostri?! Ii cresteau din nou actiunile sefului. @N_