Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria renunta la Nabucco pentru South Stream Gazprom

Publicat in Romania Libera, vineri 18 ianuarie 2008 ·

Guvernul bulgar a acceptat vineri sa semneze un contract cu Gazprom pentru participarea la proiectul ruso-italian South Stream, in contextul vizitei la Sofia a presedintelui rus Vladimir Putin, anunta The Money Channel.

Sofia va semna vineri, in timpul vizitei presedintelui rus Vladimir Putin, un acord pentru a se alatura proiectului South Stream, in valoare de 10 miliarde de euro, propus de Gazprom si compania italiana Eni. Bulgaria si Rusia vor detine fiecare cate 50% din compania care va gestiona gazoductul ce va traversa teritoriul bulgar. "Negocierile au fost incoronate de succes pentru ambele parti. Interesele Bulgariei sunt pastrate", a declarat seful guvernului intr-o scurta conferinta de presa.

Astfel, cantitatea de caz care va tranzita Bulgaria va creste cu 30 de miliarde de metri cubi pe an, aproape dublu fata de prezent, a precizat ministrul economiei si energiei Petar Dimitrov.

"Am ajuns la capatul unor negocieri foarte dure. Partea rusa a acceptat in ultimul moment o mare parte din conditiile puse de Bulgaria", declarase anterior la televiziunea nationala vicepresedintele Comisie economie a Parlamentului, Petar Kanev, membru al delegatiei bulgare care a participat la negocieri.

Elementul decisiv in negocieri a intervenit joi seara, la discutiile ministrilor economiei din cele doua tari. "Interesul nostru national este aparat. Bulgaria va avea o parte din compania internationala care va exploata conducta. Vom primi sute de milioane de dolari pe an ca taxe de tranzit" a gazului rus catre Europa, a precizat Kanev. Ieri, guvernul bulgar apreciase ca un acord pentru participarea Bulgariei la proiectul South Stream, concurent al proiectului european Nabucco, nu va fi semnat in timpul vizitei lui Putin, deoarece mai exista divergente ce trebuie lamurite.

Proiectul, care va transforma Bulgaria intr-

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 53 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 37 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 53 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 39 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°