Desi mecanismele prin care o carte devine bestseller pastreaza, in ciuda tuturor incercarilor de descifrare si a unghiurilor de lectura, o zona de umbra consistenta, un lucru pare evident: cu toate ca premiile literare nu fac intotdeauna tirajele sa explodeze, ele continua sa exercite o puternica magie asupra publicului si determina cresteri semnificative ale vanzarilor.
Spre a ilustra acest fenomen cu unul dintre titlurile premiate in Franta, in noiembrie anul trecut, Mohammed Aissaoui, cronicar literar la Le Figaro Litteraire, foloseste o anecdota/experienta personala: a doua zi dupa decernarea laurilor Goncourt, intr-o librarie pariziana situata in zona Garii de Est, o cucoana cere cartea lui Gilles Leroy Alabama song (aparuta, cum spuneam in numarul trecut, la Mercure de France). Vanzatoarea ii pune un exemplar in brate, insa clienta isi manifesta nemultumirea: ar vrea un exemplar "cu banderola rosie". Fie ca avea nevoie de bucatica de hartie colorata ca sa fie sigura ca lucrarea chiar a luat premiu (ceea ce e o copilarie), fie ca voia sa pastreze exemplarul in rafturile bibliotecii personale cu braul rosu (ceea ce este o copilarie si mai mare), gestul viitoarei cititoare spune mult despre impactul de prestigiu pe care, in Franta cel putin, il poate avea un premiu literar.
Iesind insa din zona anecdoticului, iata ce spune, pe aceeasi tema, Sylvie Latour, functionara la cea mai importanta librarie franceza a momentului, Mollat (citata de acelasi cronicar): "In privinta premiului Goncourt, impactul a fost imediat. Inca din prima zi, cititorii au dat buzna sa ne ceara cartea. In doar o saptamana, volumul lui Leroy figureaza printre cel mai bine 3 titluri vandute de noi". In reteaua de librarii Virgin (36 de unitati in Hexagon), Alabama song a trecut de pe locul 465 (indiferent de categoria tematica), pe locul 4. Directoarea de la Virgin, Anne-Laure