Sigur, v-ati si gandit la prostii... Ce e drept, buclucasa cifra, atasata oricarui alt nume de scriitor, ar crea un efect grosier, vulgar. In cazul autorului Infernalei comedii insa, chiar poemele sunt cele care te indeamna sa marchezi implinirea acestei rotunde si simbolice varste.
Oficial pe 1 ianuarie, neoficial chiar de Craciun, marele poet a bifat insinuanta cifra. Nelamuriti? Cercetati-i blogul (www.hobbitul.ro) si veti gasi deslusiri: "Mama mi-a spus ca, de fapt, m-am nascut pe 25 decembrie 1938. Tata mi-a spus ca, pentru a fi luat cu un an mai tarziu la armata, nasterea mi-a fost declarata la Primaria din Bahmutea (judetul Tighina) pe 1 ianuarie 1939".
Acum, sigur ca nu un articol de critica literara intentionez sa scriu; e inca mai greu sa ii incropesc un portret poetului. Nu imi imaginez Iasiul fara Emil Brumaru. Inainte sa il cunosc, il pandeam ca un detectiv si imi placea alura sa de ins mereu iesit din peisaj, cumva abulic. Prima oara cand am vorbit, a fost cam neplacut, in ceea ce ma priveste. Eram colegi in redactia unei reviste care a aparut, in conditii foarte elegante, cam un an: Insemnari iesene. Si, fireste, m-a luat tare: ca cine sunt, ca ce caut eu acolo, ca ce fac, ca ce dreg... Parea un test, pe care sper ca l-am trecut. Am ajuns sa-l indragesc, nu numai pentru ca poetul Emil Brumaru era de mult unul dintre favoritii mei, ci si pentru ca mi-am dat seama ca este un mare timid si un sensibil - slabiciuni pe care incearca sa le ascunda sub o masca de mofluz, de imbufnat. Brumaru are mai mereu aerul unui copil care a fost prins la borcanul cu dulceata sau la putina cu smantana. Are o manie copilaroasa de a se juca permanent, de a-si ricana conlocutorul. Pe de alta parte, are un simt al detaliului la care, mai ales atunci cand s-a intamplat sa contemplam vreo silueta gratioasa, nu am avut cum sa raman impasibil. Dincolo de asta, E