Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parvanov: Acordurile semnate cu Rusia sunt proiecte cu dimensiuni europene

Publicat in Romania Libera, vineri 18 ianuarie 2008 ·

"Acordurile semnate astazi cu Rusia sunt proiecte cu dimensiuni europene. Astazi am fost martorii sprijinului exprimat de tarile europene referitor la diverse proiecte" - a declarat presedintele Bulgariei, Gheorghi Parvanov, in cadrul conferintei de presa comuna cu presedintele rus, Vladimir Putin, transmite Rador.

"Acest pachet de proiecte energetice reprezinta un pas important in politica diversificarii surselor energetice; acestea sunt legate de securitatea energetica a regiunii Balcanilor" - a adaugat presedintele bulgar.

"I-am propus presedintelui Putin sa avem un al doilea tur al conferintei energetice de la Zagreb, dar cu participarea tarilor din regiunea Marii Negre si in prezenta institutiilor europene. Bulgaria este pregatita sa fie gazda acestui forum" - a precizat Gheorghi Parvanov.

In cadrul vizitei presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin, in Bulgaria au fost semnate opt acorduri bilaterale. Ceremonia de semnare a documentelor a avut loc in prezenta presedintilor celor doua state, Vladimir Putin si Gheorghi Parvanov. Ca urmare, au fost semnate: Acordul privind construirea Centralei nucleare Belene, Acordul privind oleoductul Burgas-Alexandroupolis, care prevede crearea unui nou traseu de furnizare a gazului natural rusesc catre Europa, Acordul vizand participarea Bulgariei la construirea si exploatarea conductei "South Stream", care privede infiintarea unei legaturi internationale maritime si de cale ferata intre porturile Caucaz si Varna, Acordul privind importurile in Rusia a combustibilului nuclear reciclabil, destinat unui reactor de cercetare, Acordul privind actiunile comune desfasurate in domeniul turismului pentru perioada 2008-2009, Protocolul de desfasurare a festivalului culturii ruse in anul 2008, in cadrul Anului Rusiei in Bulgaria, si Programul de colaborare in domeniul culturii, invatamantul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 54 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 38 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 20 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 54 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 41 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°