Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi gorjenii fac achiziţii

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Energia Rovinari a transferat în această pauză competiţională patru jucători, doi români, un sârb şi un american, în speranţa că-şi va îndeplini obiectivul acestui sezon: promovarea în prima divizie. Sârbul Vladimir Rasic, extremă, 1,90 m, americanul Brent Freeman, extremă, 1,93 m, Dumitru Anghel, pivot, 2,10 m, şi Mădălin Nicolae, centru, 2,02 m, vor aduce plusul de experienţă de care va avea nevoie tehnicianul grupării gorjene, Laurenţiu Răuţ, în lupta pentru promovare. „Aveam nevoie de ei pentru a ataca promovarea în prima ligă. În primul rând, aveam nevoie de jucători de talie sub panou, dar şi de siguranţă, de experienţă. Anghel are 35 de ani, a fost campion naţional cu West Petrom Arad şi Dinamo Bucureşti şi a jucat foarte mulţi ani în A. Nicolae a jucat, de asemenea, în A, la Iaşi, Rapid, Vâlcea. Americanul şi sârbul pătrund foarte bine, trag bine de la distanţă. Şcoala sârbească nu se compară cu cea românească, la fel şi cea americană. Avem şanse mari la promovare acum. S-au schimbat datele problemei. Noi am stat numai în 11 jucători în turul campionatului, eram cam descoperiţi pe posturi. Odată cu venirea acestor patru jucători am acoperit toate posturile şi am creat concurenţă“, a spus Răuţ. Energia Rovinari a transferat în această pauză competiţională patru jucători, doi români, un sârb şi un american, în speranţa că-şi va îndeplini obiectivul acestui sezon: promovarea în prima divizie. Sârbul Vladimir Rasic, extremă, 1,90 m, americanul Brent Freeman, extremă, 1,93 m, Dumitru Anghel, pivot, 2,10 m, şi Mădălin Nicolae, centru, 2,02 m, vor aduce plusul de experienţă de care va avea nevoie tehnicianul grupării gorjene, Laurenţiu Răuţ, în lupta pentru promovare. „Aveam nevoie de ei pentru a ataca promovarea în prima ligă. În primul rând, aveam nevoie de jucători de talie sub panou, dar şi de siguranţă, de experienţă. Anghel are 35 de ani, a fost campion naţion

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

CCR anunță că a primit o cerere depusă de avocații lui Călin Georgescu de reluare a turului II al prezidențialelor

HotNews acum 24 minute
Avocații lui Călin Georgescu au depus vineri, 10 ianuarie, o cerere la Curtea Constituțională prin care cer judecătorilor constituționali să dispună „reluarea de îndată” a turul II al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024, despre care spun c

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul cu Dinamo

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, vineri, că tehnicianul Zeljko Kopic şi-a prelungit contractul. “Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 Bucureşti a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!”, a precizat gruparea bucureşteană. Sosit la

Care sunt domeniile vizate de controalele ITM în 2025?

Wall-Street.ro acum 33 minute
Care sunt domeniile vizate de controalele ITM? Specialiștii PWC spun că elementul de noutate din 2025 este zona întreprinderilor mici care au resurse limitate și unde riscurile nu sunt cunoscute sau nu sunt evaluate corect, iar protecția salariațilo

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 4 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Vremea

București
acum

vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°