Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmi voi arăta calităţile în teren

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Brazilianul Daniel Anjos vrea să facă mai multe pentru „panduri“ decât a reuşit într-un sezon şi jumătate pentru portughezii de la Amadora.

Sosit de la Estrela Amadora sub formă de împrumut, brazilianul Daniel Silva Carlos Anjos etalează un joc agresiv la antrenamentele pandurilor, dorindu-şi să atragă atenţia antrenorului Joaquim Teixeira. Aflat la cel de-al doilea sezon la gruparea portugheză, Daniel nu şi-a găsit un loc de titular în turul acestui campionat, evoluând doar în cinci jocuri şi numai o singură dată pe toată durata partidei. Răutatea sa în joc este evidenţiată şi prin cele trei cartonaşe galbene cu care a fost sancţionat.

Daniel doreşte însă să se folosească de calităţile cu care a fost înzestrat pentru a obţine un loc de titular la Pandurii Târgu Jiu. „Cum Dumnezeu mi-a dat forţă şi putere, eu trebuie să le aplic unde e necesar în munca mea. Antrenamentele fizice sau tehnico-tactice sunt totuna pentru mine. Jucătorul trebuie să joace bine în teren, acolo trebuie să îşi arate aptitudinile. Este un campionat pe care nu-l cunosc, alt fotbal, dar ştiu situaţia de ansamblu care este acum la Pandurii şi vreau să ajut echipa să rămână în prima ligă. Cred că antrenorul va da şanse fiecărui jucător şi va oferi noi oportunităţi“, a declarat închizătorul „pandurilor“.

Joacă cine merită

Munca este cuvântul de ordine pentru brazilian, care vrea să profite de şansa ce i se va acorda la Târgu Jiu. „Am văzut că la Pandurii sunt jucători cu calităţi şi cred că o să facem o echipă bună. Respect toţi jucătorii care sunt acum în lot la Pandurii, dar sunt sigur că cine munceşte mult şi e corect va primi şanse din partea antrenorului şi trebuie să profite din plin de acestea. Dar asta este treaba antrenorului şi depinde de ochiul lui. Cine este bun rămâne să joace şi să-l ajute şi pe antrenor“, a mai spus Daniel.

Din cauza unor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°