Cea mai violenta reactie impotriva anchetei DNA asupra transferurilor ilegale apartine lui Gigi Becali, care nu se afla pe lista celor cercetati de procurorii anticoruptie. Becali, Becali, Puscoci, Copos, Padureanu, Borcea, Popescu, Netoiu, Stoenescu, Stoica. Subiect multiplu. Au inselat, au spalat bani, au fentat fiscul. Predicate in coordonare. Statul, FRF, Dinamo, Rapid, Otelul Galati, Gloria Bistrita. Complemente directe.12 fotbalisti de top. Complemente indirecte. Perioada 1999-2004. Cu nesimtire si fara scrupule. Complemente circumstantiale. Aceasta este, pe scurt, analiza gramaticala a textului servit, alaltaieri, de catre Directia Nationala Anticoruptie jurnalistilor de fotbal, hamesiti de lipsa meciurilor si de transferurile taraganate ale granzilor bucuresteni. Prima ochire, prima concluzie: predicatele sint, toate, la timpul trecut. O speranta pentru marele pastor al fotbalului romanesc, Mitica Dragomir. Totul este la timpul trecut, domnilor, dincolo de momentul zero. In preistorie. Comuna primitiva. Inainte ca eu, Dragomir, impreuna cu Tata Jean, Pinalti si Seche sa hotarim, de comun acord, ca asa nu mai merge. De atunci, incet-incet, fotbalul s-a curatit la noi. La ce bun sa mai dezgropam mortii? Asa gindeste, probabil, cel numit odata "Corleone". Dragomir, insa, tace milc. Semn ca simte oarece biziituri enervante pe la clapele caciulii. Altfel ar fi definit clar ceea ce au inteles el si ciracii sai "prin moment zero". Adica: "Pina acum, ce-a fost a fost. Totul trebuie dat uitarii, de acum sintem curati ca lacrima. Momentul zero". Dragomir, insa, nu zice nimic, dar simte ceva in neregula cu neregulile trecute. Iata ca altii nu vor sa uite si cerceteaza transferurile ilegale ale perioadei trecute. Iar pirdalnica de musca n-are nici o treaba cu caciula lui Mitica, ci se instaleaza pe cozorocul lui Gigi Becali. Si Gigi e mai negru la suparare decit Emeghara