Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minore obligate la prostituţie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Un bărbat din Caracal, judeţul Olt, a fost arestat joi de ofiţerii BCCO Craiova, fiind acuzat că a dus două minore din Dolj în Grecia, unde le-a obligat să se prostitueze şi să fure.Ştefan Gabriel Căldăraru, de 28 de ani, din Caracal, este acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, după ce, între anii 2006 şi 2007, împreună cu soţia sa, a racolat două minore de pe raza judeţului Dolj pe care le-a transportat şi exploatat sexual în Khania - Grecia. Dosarul penal pentru cele două infracţiuni a fost deschis la sfârşitul lunii octombrie, iar în urma probelor administrate de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pe 14 ianuarie 2008 s-a început urmărirea penală împotriva celor doi.

Păcălite cu promisiuni Procurorii DIICOT au stabilit că, în vara anului 2006, Căldăraru s-a dus în comuna doljeană Brabova, acasă la A.R., de 16 ani, unde i-a spus de faţă cu părinţii să meargă cu el în Grecia, unde îi va găsi un loc de muncă. Părinţii copilei au fost suspicioşi şi au refuzat propunerea, însă, în luna decembrie, Căldăraru a revenit. Acesta le-a promis părinţilor minorei între 100 şi 150 de euro pe lună dacă o lasă pe copilă să meargă cu el în Grecia, unde va avea cazare şi masă. După ce au primit asigurări că fata nu va face ceva ilegal în Grecia, părinţii fetei au acceptat, mai ales că erau rude cu tânărul. A doua zi, minora A.R. şi părinţii ei au fost duşi la Craiova, unde Căldăraru a obţinut un paşaport pentru aceasta. După aceea, minora a fost dusă într-un apartament, unde a cunoscut-o pe B.E., de 21 de ani, din comuna Bucovăţ, care urma să plece şi ea în Grecia. S-a stabilit că B.E. a fost contactată în decembrie de Căldăraru, care i-a spus că el locuieşte cu familia în Grecia, unde îi poate găsi şi ei un loc de muncă de ospătări

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°