Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria accepta South Stream si ingroapa Nabucco

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 ianuarie 2008 ·

Acordul a fost semnat ieri la Sofia "dupa negocieri intense" si "gratie interventiei presedintelui Putin", a declarat primul ministru bulgar, Serghei Stanisev. Valoarea segmentului bulgar al gazoductului este de 1,4 miliarde euro din costul total de 10 miliarde. Cantitatea de gaz care va tranzita Bulgaria va creste cu 30 miliarde m3 pe an fata de 17 miliarde m3 in prezent.

Gazoductul South Stream este unul dintre concurentii directi ai proiectului gazoductului european Nabucco, la care Bulgaria este, de asemenea, parte alaturi de Turcia, Romania, Ungaria si Austria, dar care, spre deosebire de South Stream, ar ocoli complet Rusia. South Stream urmeaza sa porneasca din portul rusesc Beregovaya, din acelasi punct din care porneste si conducta submarina Blue Stream, spre Turcia. De aici, va parcurge aproximativ 900 de kilometri pe sub Marea Neagra pana in Bulgaria, uneori la o adancime de 2 km. De aici se bifurca. Segmentul sudic se indreapta spre Italia, pe sub Stramtoarea Otranto. Al doilea segment, care trebuia sa se indrepte initial spre Ungaria via Romania, va lua directia Serbiei, unde Gazprom doreste sa construiasca, din ratiuni geopolitice, un depozit de gaz care sa devina un centru important de distributie a gazelor in Europa.

In cele doua zile cat a stat la Sofia, Putin a mai semnat un acord in valoare de 4 miliarde euro privind constructia centralei nucleare de la Belene, prima centrala nucleara din Uniunea Europeana construita de rusi, si acordul privind constructia oleoductului Burgas-Alexandroupolis, detinut in proportie de 51% de Gazprom.

Bulgaria a devenit astfel un important centru energetic regional, dar Putin nu s-a ferit sa le aminteasca bulgarilor ca exista un pret: "Cel mai important lucru pentru noi este ca Bulgaria sa nu dezvolte o politica de aparare care sa se supuna imperativelor de securitate ale altora. Noile obliga

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Cupa Mondială din 2030 va fi „cea mai specială”, consideră Cristiano Ronaldo

News.ro acum 8 ore
Cristiano Ronaldo s-a numărat printre primii care au sărbătorit după ce Portugalia şi alte cinci ţări au fost anunţate oficial miercuri ca gazde ale Cupei Mondiale masculine din 2030, jucătorul afirmând că acest turneu va fi „cel mai special” de pân

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 10 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°