SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

ÎN MAI MULTE ROMANE din zilele noastre, scrise atât de bărbaţi, cât şi de femei, domnii au o vorbire buruienoasă, pigmentată cu metafore din dicţionarul puşcăriilor şi al partidelor de barbut începute pe şant cu cuţitul la îndemână. La autorii din ultimul val, intelectualitatea personajului trebuie musai marcată de o sexua-litate sordidă, de care s-ar detaşa până şi ţigănimea.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

ÎN MAI MULTE ROMANE din zilele noastre, scrise atât de bărbaţi, cât şi de femei, domnii au o vorbire buruienoasă, pigmentată cu metafore din dicţionarul puşcăriilor şi al partidelor de barbut începute pe şant cu cuţitul la îndemână. La autorii din ultimul val, intelectualitatea personajului trebuie musai marcată de o sexua-litate sordidă, de care s-ar detaşa până şi ţigănimea. Romancierul român tânăr şi de vârstă medie nu se simte monden, dacă nu-şi face personajele brutale şi acuzat golănoase în maniere şi în adresare. Lordul naţional e un mitocan cu o filozofie agresivă, a mârlăniei. N-are, ca aurolacul, doar o practică, ci şi o teorie a limbajului vicios. Golănirea cu ifose de rafinat îi conferă amantului cu bani mulţi un statut de om superior. Curvele din lumea bună excelează şi ele într-un regim de competiţie cu masculinitatea. Înjură ca bărbaţii, fac caz de dotarea naturală, ca faraoancele care-şi dau cu prunci-n cap, îşi americanizează vorbirea, dar nu ca-n lumea cu pedigri, ci ca în mahalalele New York-ului. Rău e să nu-ţi poţi controla nici în scris frustrările!

DOI MOŞI fac inventarul dispăruţilor. Da’ cutare, ce mai ştii de el? Păi, s-a dus, n-a mai apucat, ca noi, Crăciunul! O, săracu’ de el, putea să mai trăiască. Da’ de cutărică ce mai ştii? Cum, n-ai aflat? A murit săptămâna trecută! O, săracu’ de el, putea s-o mai ducă un timp. Da’ Costică, ce mai e cu Costică? Păi, măi, omul