Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, m-am nimerit la camera de gardă a Spitalului de Ortopedie Foişorul de Foc. În urmă cu cîteva zile alunecasem pe gheaţă şi mă împiedicasem de tradiţionalul stîlpişor care iese din asfalt acolo unde te aştepţi mai puţin. Rezultatul: un deget vînăt, un pic strîmb, şi o talpă umflată pe care puteam însă să calc cu ceva eforturi de voinţă. Totuşi, mi-am zis că n-ar strica o privire de specialist şi, eventual, chiar şi o radiografie ca să mă asigur că nu e nimic rupt.

Zis şi făcut! La intrarea în spital, portarul, un ins cu mustaţă, stătea în chicineta lui de tablă şi fuma plictisit. Dinăuntru venea un vag iz de cafea făcută la fierbător sau cumpărată, la pahar, de la buticul din colţ. "Aveţi cameră de gardă?" Amabil, însă cu un zîmbet pe care ulterior l-am descifrat drept un pic enigmatic: "Sigur că da. Înainte şi pe stînga...". Şontîc-şontîc am ajuns în faţa uşii cu senzori, probabil o mai nouă achiziţie a spitalului. Aici, doi indivizi stăteau pe trepte şi împărţeau o sticlă cu vin, un Riesling de Jidvei, cu dopul vîrît înăuntru. Dincolo de uşă era linişte şi pace. Nu se auzea nici un urlet de pacient căruia i se îndreaptă oasele ca să se sudeze cum trebuie. N-am văzut nici bandajaţi sau oblojiţi în pripă care să aştepte cu priviri îndurerate să le vină rîndul la ghips. Nici un accident care să te impresioneze, ca acelea din filmele cu spitale de urgenţă. O zi perfectă pentru medicul de gardă! De fapt, cred că erau mai mulţi şi se tot fîţîiau de colo-colo, fluturînd radiografii. Un tinerel în blugi, probabil un rezident, care făcea nişte piruete graţioase. Un altul, îmbrăcat în verde, cu o alură de doctor serios şi respectabil. Şi o asistentă grasă, cu o privire iscoditoare. În sala de aşteptare erau cîteva băncuţe din lemn, ghişeul deasupra căruia scria "Internări" cu două computere shut down unde nu era nimeni şi vr