Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divertismentul american, fără scenarişti

Publicat in Dilema Veche, duminică 20 ianuarie 2008 ·

Reality-show-urile şi reluările au devenit, peste noapte, cele mai importante perle de pe coroană, comicii prezentatori se descurcă cu greu să-şi ţină telespectatorii amuzaţi, prin glume modeste, ceremoniile de premiere au primit shut down, una cîte una, producţiile de amploare au înţepenit în mijlocul cel mai interesant al sezonului. În lipsa scenariştilor, producătorul mondial de divertisment pare lipsit de vlagă. Dar nu se predă.

Sub asediu de mai bine de două luni, de cînd cei 10.000 de scenarişti membri ai Writers Guild of America au intrat în grevă, cerînd mai multe privilegii, marile reţele de televiziune din SUA o iau care încotro. Unele ameninţă deja cu concedierea a peste 1000 de "revoluţionari". Altele trag puternic aer în piept şi se pregătesc să ia loc încă o dată la masa negocierilor, deşi discuţiile de pînă acum au fost inutile. Cei mai îndrăzneţi au trecut deja la sabotaj: o înţelegere cu sindicatul regizorilor, pentru a diminua măcar impactul pe care îl are rezistenţa scriitorilor în opinia publică. Industria e paralizată, umblă o undă de panică prin cîteva ziare americane. Va supravieţui, aşa cum a reuşit mereu - scriu ceilalţi. "Costumele" de la Hollywood găsesc mereu o ieşire de urgenţă şi un plan de a-şi scoate banii.

Reapariţia recentă a lui Jay Leno & Co, fără plasa de siguranţă a glumelor fabricate pînă acum de scenarişti, a format iar tabere, între jurnaliştii care au apreciat că vedetele de televiziune pot ceva şi singure şi cei care i-au desfiinţat fără urmă de simpatie. În primele emisiuni fără prompter, Jon Stewart şi Stephen Colbert au luat în vizor chiar greva scenariştilor şi gestionarea ei precară de companiile de televiziune. "Indivizii de la etajul patru, dotaţi cu bonguri cu opiu, care joacă Guitar Hero toată ziulica" - şi-a descris Colbert foştii colegi. Pînă în ultima seară înainte de show însă, managerii lui au

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 42 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum o ora
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 55 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 8 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°