● Nu ştiu cum arată un oraş pregătit pentru a deveni capitală culturală. Istoriceşte vorbind, cred că Sibiul o merita; "Normal. Sibiu tînăr din 1191". În acest cadru tinereţea rămîne de discutat. Infrastructura, infrastructura spirituală & demografică erau în "stand-by". Schimbarea era în prag. S-a întîmplat să vină momentul în care oraşul să facă faţă noii cetăţenii, "workshop"-ului contemporan al UE. Normal, gospodăreşte, ardeleneşte, fără stridenţe. Într-un fel, venise timpul să fie împlinite aspiraţiile "von Brukenthal". Logistica acestei împliniri, relativ secretoasă la început, s-a învigorat, a devenit transparentă şi a ieşit din birouri pe parcurs. "Barocul de Cibinio", flamboiant, restaurat, aflat la "crossroads" şi supus mobilităţii asumate, a trebuit să-şi prezinte noile valenţe în agora.

● Într-o comunitate heteroclită, multiculturală, în care etniile sînt într-un permanent balans numeric şi valoric, echilibrul rămîne un deziderat. Regula reprezentativităţii etnice se aplică mai uşor în politică şi mai greu în cultură. "Casting-ul" cultural ţine de nivelul de performanţă. În epoca marketing-ului, a management-ului, echilibrul e stabilit de calitatea actului cultural, de ofertă, de oportunitatea proiectelor, de capacitatea de implicare şi contribuţia în cadrul comunităţii. Mai mult chiar, ţine de concepţia, de măiestria completării formularistice, de elocvenţa implementării, şi mai puţin de structura demografică sau de selecţia partizană. Proiectele care nu şi-ar fi pus amprenta culturală distinctă, nu cred că ar fi trebuit realizate. Au existat şi propuneri mai puţin inspirate. Important este că s-au deschis porţile, beciurile şi cerul "oraşului de sus", timp în care curiozitatea a călcat în picioare letargia, reticenţa, obişnuinţa. "Choice"-ul, registrul ofertei culturale, a fost o premieră, o realizare, şi a avut calibru de capitală europeană