Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda 2, frumuseţe în stil Asiatic

Publicat in Jurnalul, duminică 20 ianuarie 2008 ·

Micuţă şi sprintenă, noua Mazda 2 pare reţeta adaptată perfect de constructorul japonez pentru a se bate pe segmentul maşinilor de oraş. DRIVE TEST - Maşina ideală pentru aglomerări urbane

Micuţă şi sprintenă, noua Mazda 2 pare reţeta adaptată perfect de constructorul japonez pentru a se bate pe segmentul maşinilor de oraş.

Credeţi în dragoste la prima vedere? Nu ştiu dacă acest clişeu funcţionează de fiecare dată, dar cu siguranţă şi-a dovedit valabilitatea în momentul rendez-vous-ului pe care l-am avut cu Mazda 2.

LIPICI. Testată în urmă cu o săptămână prin intermediul Arian Motors, Mazda 2 a făcut impresie de la prima întâlnire. Mignonă, cu forme armonioase şi bine conturate, noua apariţie a dat un sens clar conceptului de design “Zoom-Zoom”, după care a fost reorientată strategia Mazda în ultima perioadă. E vorba despre o maşină cu mult lipici, a cărei aderenţă va fi probată cu precădere în rândul reprezentantelor sexului frumos, deoarece nu există femeie care s-o vadă pe Mazda 2 şi să nu şi-o dorească. Versiunea testată a fost dotată cu un motor pe benzină, de 1,5 litri şi 103 CP, acesta reprezentând momentan şi vârful de gamă. Nebănuită iniţial de cine ştie ce performanţe, Mazda 2 s-a arătat destul de focoasă. Motorul urcă rapid la 4.000 de rotaţii, ceea ce conferă şoferului posibilitatea adoptării unui stil de condus îndeajuns de sportiv, senzaţie care este amplificată şi de suspensiile mai rigide. Direcţia este foarte stabilă pentru un model din această clasă, în timp ce schimbătorul de viteze, amplasat pe consola centrală, este deosebit de manevrabil. Cu o cursă scurtă, acesta contribuie la accentuarea caracterului urban al lui Mazda 2. În ceea ce priveşte consumul, trebuie spus că maşina a fost testată câteva zile numai prin Bucureşti. Într-un trafic infernal, în condiţii de iarnă adevărată, acesta s-a ridicat l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 6 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 13 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 14 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 7 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°