Mircea Baniciu s-a ferit cât a putut de armată, dar până la urmă tot a îmbrăcat uniforma.
Aşa cum ne aducem aminte cu toţii de prima iubire şi nu o putem uita niciodată, tot aşa nu pot fi uitate primele zile în armată. Mircea Baniciu şi-a amintit imediat de acele zile de mult trecute.
Încorporare. “M-am ferit de armată ani întregi. După ce am terminat liceul am fost noi, toţi băieţii, duşi la comisariat şi dezbrăcaţi la pielea goală pentru vizita medicală. O să ţin minte mereu, erau acolo patru doamne şi domnişoare doctoriţe sau mai puţin doctoriţe, care ne priveau într-un anume fel. Eram toţi tineri, frumoşi şi în pielea goală. Ni s-a spus la ieşire că, dacă ratăm cumva intrarea la facultate, urma să ne vedem la încorporare. La scurt timp după ce am terminat liceul am intrat la o şcoală postliceală, urmând să mă pregătesc pentru facultate. Intrând la această şcoală postliceală, nu au putut să mă ia în armată. Am terminat Arhitectura, cu Cenaclul Flacăra şi cu Phoenix şi nu au reuşit să mă ia în armată. După ce s-a terminat faza cu Phoenix şi cu Cenaclul eram disperat. În fiecare ianuarie, când erau încorporări, dispăream de acasă, eram plecat în turneu. Nu eram acasă. Atunci veneau soldaţii să te ia de acasă, iar pe mine nu reuşeau niciodată să mă găsească. Într-o bună zi, am avut un spectacol în Timişoara şi i-am spus organizatorului să aibă grijă să nu cumva să pună afişele vizibil, pentru că era perioada încorporărilor. Am ajuns la Timişoara, spectacolul a început. Mi-au spus câţiva prieteni că au văzut afişe lipite chiar pe poarta Comisariatului. S-a terminat spectacolul şi mi-a spus un prieten că mă aşteaptă un ofiţer de aviaţie cu doi soldaţi. Ştiind că fratele mamei mele, unchiul meu, a fost aviator, am crezut că este el cu prietenii lui, în nici un caz nu mă gândeam că sunt cei de la Comisariat. Ei erau, şi mi-au spus că, da
