Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iorga, Veneţia şi istroromânii

Publicat in Jurnalul, luni 21 ianuarie 2008 ·

Un spectacol unic, prezentând tradiţiile istroromânilor, a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie 2008, într-unul dintre celebrele scuaruri ale Veneţiei.

Un spectacol unic, prezentând tradiţiile istroromânilor, a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie 2008, într-unul dintre celebrele scuaruri ale Veneţiei. La Campo Santa Fosca, Ansamblul folcloric "Dor călător" din Graz (Austria), condus de Ionel Mircea Popi, a prezentat veneţienilor şi turiştilor din Cetatea Lagunară o serie de cântece şi dansuri specifice acestei vechi comunităţi înrudite cu românii. (Comunitatea, ai cărei membri locuiesc tradiţional în vestul Croaţiei, ca şi în anumite zone din Italia şi Austria, numără aproximativ 1.500 de locuitori. Conform istoricilor, populaţia ar proveni din zona Maramureşului şi Banatului, fapt ce ar explica anumite similitudini lingvistice şi folclorice. Sunt cunoscuţi în Croaţia sub numele de "ciribiri" sau "vlahii din Istria").

Spectacolul din campo-ul veneţian a avut loc cu prilejul închiderii expoziţiei despre limba, istoria, cultura şi tradiţiile istroromânilor, organizată de Institutul de Cultură şi Cercetare Umanistică "Nicolae Iorga" de la Veneţia, în colaborare cu Asociaţia Culturală Italo-Română "Decebal" din Trieste. Expoziţia se înscrie într-o campanie de promovare a acestei comunităţi, o serie de manifestări reunite sub genericul "Istroromânii: o cultură mică în marea istorie", sub patronajul Primăriei din Trieste şi al UNESCO Italia.

La Palazzo Correr, sediul IRCCU "Nicolae Iorga" din Veneţia, au fost expuse în perioada 8-19 ianuarie documente, fotografii, afişe, cărţi, precum şi diverse obiecte originale şi rare, ca, de exemplu, primul manual de istroromână, stampe vechi şi hărţi care ilustrează istoria Istriei. Ca un omagiu adus instituţiei-gazdă a evenimentului şi întemeietorului acesteia, Nicolae Iorga, la Palazzo Correr au fost

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Sărbătoarea Sfântului Ioan, cel care a anunţat venirea lui Hristos/ Peste 1,9 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica

News.ro acum 3 ore
Ortodocşii îl sărbătoresc, marţi, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. „Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Sfântul botează gerul, frigul se

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Cutremur devastator în China. Cel puțin 53 de morți și pagube majore în Tibet

Ziua Constanta acum 39 minute
Un cutremur puternic produs marţi în regiunea himalayană Tibet, în sud-vestul Chinei, a făcut cel puţin 53 de morţi şi a provocat prăbuşirea a numeroase clădiri, seismul fiind simţit până în Nepalul vecin, Un cutremur puternic produs marţi în regiun

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum o ora
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 40 minute
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Franţa detectează primul caz de nouă variantă mpox

News.ro acum 5 ore
Franţa a confirmat primul său caz de virus mpox, varianta cladei 1b, în Bretania, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii. OMS continuă să menţină alerta maximă pe fondul epidemiei în curs. Măsurile de monitorizare şi control al răspândirii, legate de t

Podul de la Ruse-Giurgiu intră, miercuri, în a doua etapă de reparații. Finalizarea lucrărilor este programată pentru vara lui 2026

G4Media acum 2 ore
Pe 8 ianuarie, de la ora 8:00, începe a doua etapă a lucrărilor de reparaţie a podului Ruse – Giurgiu, iar circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă, anunță autoritățile bulgare, citate de Rador. Timpul de aşteptare pentru coloanele de autoturis

Vremea în următoarele patru săptămâni: temperaturi peste normal şi puţine precipitaţii în toată ţara

Mediafax acum 2 ore
Săptămâna 6 - 13 ianuarie Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a ţării, dar

Coreea de Nord afirmă că noua rachetă hipersonică va „stăpâni” rivalii

News.ro acum 5 ore
Coreea de Nord a afirmat că a lansat o nouă rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune dotată cu un focos hipersonic care „va conţine în mod fiabil orice rival din regiunea Pacificului”, transmite BBC. Lansarea de luni - prima efectuată de Ph

Trump: Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină 'al 51-lea stat' al Statelor Unite, scrie AFP, preluat de A

Vremea

București
acum

mar.

4°/10°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

2°/10°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/13°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°