Cocotata cu sudoarea muncii inteligente, ani de zile, in varful eficientei economice, Germania a cunoscut primul soc al largirii Uniunii Europene la 27 de state: Nokia inchide fabrica de la Bochum si isi transfera activitatea intr-o comuna de langa Cluj-Napoca, orasul despre care britanicii de la revista "Monocle" apreciaza ca se va vorbi, pe Mapamond, cel mai mult in anul 2008, deoarece are o perspectiva de dezvoltare fantastica.
Ideea de-a inregistra 2.300 de someri dintr-un sut nu e tot ce-si puteau dori oficialii de la Berlin, prin urmare au incercat sa ridice Parlamentul European impotriva companiei finlandeze, acuzand-o ca a folosit fonduri structurale pentru relocarea fabricii. Numai ca seful executivului european, Jose Manuel Durao Barroso, le-a retezat-o scurt: 1 - nu confundati fondurile pentru sprijinul in afara UE, ca Romania e membru, si 2 - de aderare trebuie sa beneficieze toate statele, nu numai alea cu pretentii.
In 2004, cand fostul comisar pentru piata unica, olandezul Frits Bolkenstein, avansa un proiect de directiva care propunea instituirea principiului tarii de origine (un polonez care este angajat tamplar in Marea Britanie sa faca bine sa castige salariul de la el din tara, nu 1500 de lire sterline), Germania s-a opus din rasputeri. Directiva a trecut fara principiul lui Bolkenstein, ca altfel, nemtii de la Bochum ar fi putut sa vina in Romania sa munceasca pe 2.000 de euro net, nu pe 300 brut.
Si nu s-ar fi isterizat, ajungand la a se intreba daca pot ei, maimutele de romani, sa fie atat de seriosi si de princeputi ca ei in a ansambla. Ce-i drept, aici si eu am unele indoieli, dar daca liderul mondial in productia de telefoane mobile n-are, sa fie sanatos! Ca oamenii aia nu vin in Romania sa scoata rebuturi, ci sa faca o afacere.
Unii se plang de lefurile pe care le platesc finlandezii romanilor
