Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană: Traian Băsescu e lipsit de bun simţ. Sfidează toţi românii

Publicat in Jurnalul, luni 21 ianuarie 2008 ·

11:35 • Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni, la începutut şedinţei BPN că este o sfidare la adresa bunului simţ al românilor ca din lista de miniştri cercetaţi să lipsească reprezentanţi ai PD-L şi ai grupurilor apropiate de Cotroceni, o idee pe care au avansat-o şi liberalii cu o zi în urmă.Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni, la începutut şedinţei BPN că este o sfidare la adresa bunului simţ al românilor ca din lista de miniştri cercetaţi să lipsească reprezentanţi ai PD-L şi ai grupurilor apropiate de Cotroceni, o idee pe care au avansat-o şi liberalii cu o zi în urmă.

MUMĂ ŞI CIUMĂ. "Este o sfidare la adresa bunului-simţ al românilor ca din lista lui Traian Băsescu să lipsească reprezentanţi ai PD, PD-L şi ai grupurilor apropiate Palatului Cotroceni", a afirmat liderul social-democrat la începutul şedinţei conducerii centrale a PSD. Geoană a mai opinat că este evident că premierul şi preşedintele "au luat justiţia ostatică" şi le-a cerut colegilor săi să aibă "o atitudine fermă şi clară", să reacţioneze cu mai multă fermitate în acest "joc de putere" care se dă între cele două Palate, pe terenul justiţiei. Mircea Geoană a adăugat că o altă temă a discuţiilor de luni va fi pregătirea Consiliului Naţional, stabilirea criteriilor pentru candidaţii la alegerile locale şi găsirea unor modalităţi prin care cetăţenii să fie consultaţi cu privire la oferta electorală. Şi liberalii au criticat duminică faptul că de pe lista de opt miniştri urmăriţi se găsesc doar reprezentanţi PNL. Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, s-a întrebat dacă este "întâmplător" faptul că între cele opt dosare în discuţie nici unul nu aparţine vreunui membru al PD-L, întrebare pe care i-a adresat-o şi şefului statului.

ANCHETAŢI. Preşedintele Traian Băsescu l-a atenţionat duminică pe ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 54 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 4 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Nicolae Ciucă, susținut la alegerile prezidențiale de Organizația Femeilor Liberale

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbă

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 42 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Video Gloria Bistriţa, învinsă acasă. Rezultatul meciului din Liga Campionilor cu Krim Ljubljana

Adevarul acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Krim Ljubljana, scor 35-30 (20-19), în a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°