Frustrarile celor care au de recuperat cel putin 30 de ani fata de nivelul mediu de dezvoltare economica al UE-27 (adica a aproape jumatate de miliard de euro-peni) par a fi alinate de reparatiile morale si pecuniare ale memorabilului 1 ianuarie 2007. Autopsia economiei acestui an subliniaza din nou neputinta si ignoranta noastra ca stat membru, monocromia politicilor economice extensive la romani alimentandu-ne in continuare lipsa de calitate si performanta.

Romanii, cu ale lor interese de moment, au dat urgent nastere unor noi strategii individualiste de supravietuire. Suntem alergici la orice efort care presupune cooperare si solidaritate. Romania europeana nu poate astfel sa-si proiecteze imaginea in viitor prin aplicarea unui proiect national de transformare structurala postaderare, care sa treaca de hatisul birocratic european si care sa valorifice eficient fondurile structurale si de coeziune. Ne-am impiedicat repede de politicianisme ilare si tinte de inflatie, cazand pe o scala inferioara a riscului de tara, chiar in primul an al statutului de tara membra a UE. Ne-am amputat parte semnificativa din avantajele competitive externe, iar bulgarele deficitului comercial se rostogoleste nestingherit. Fondul pierderii de competitivitate tine de doi factori principali: efortul la export (exprimat ca raport procentual intre valoarea exportului si cea a productiei interne) estimat la circa 16% in 2007 si superioritatea ratei de penetrare a produselor straine pe piata interna (productie + import- export), de 22%. Doar cursul de schimb isi revine in tusa sa corectiva si conjuncturala, ca sa ma raportez la recentul comunicat de presa al Ministerului Economiei si Finantelor, fara a aminti in niciun fel ca deprecierea induce efectul final de saracire a populatiei.

In definitiv, ne-am abatut grav de la cele trei conditii esentiale pentru productivitatea, c