La 14 noiembrie 2003, Emil Boc, deputat pe atunci, provoca singura emoţie puternică, adevărată, din viaţa sa de politician.
La 14 noiembrie 2003, Emil Boc, deputat pe atunci, provoca singura emoţie puternică, adevărată, din viaţa sa de politician.
Cădea în direct, în emisiunea lui Andrei Gheorghe, de la o înălţime de 2,40 metri, printre stâlpii de susţinere a platoului improvizat. Pentru câteva secunde nu s-a mişcat. Oamenii înţepeniseră în faţa televizoarelor cu răsuflarea tăiată. Apoi s-a ridicat, a refuzat să plece la spital şi a conti-nuat emisiunea. S-a gândit să nu îşi sperie soţia şi fetiţele, mărturisea ulterior. În presa de a doua zi Emil Boc dădea declaraţii cu umor şi era admirat pentru cum depăşise momentul petrecut în direct.
Căderea aceea, care iniţial a părut a aduce popularitate domnului Boc, trebuie să fi fost însă un semn pentru căderea ce avea să vină. La vremea aceea, deputatul Boc era răsfăţatul presei. Mi-l amintesc cu mapa de legi la subţioară, pregătit mereu să dea un răspuns competent. Ziariştii acre-ditaţi la Parlament îl aveau ca sursă permanentă pe chestiuni juridice. Nu cred să mai fi fost vreun parlamentar cu o asemenea ascensiune rapidă, datorată în cea mai mare parte presei. Iar Emil Boc îşi consuma şi el relaţia cu mass-media extrem de conştient. Era invitat la vreo dezbatere? La vreo emisiune? Sărea imediat în avion, venea la Bucureşti. Rata vreun apel din partea unui ziarist? Suna înapoi în secunda următoare.
COTITURÅ. În momentul în care Traian Băsescu l-a desemnat succesorul său, cariera domnului Boc s-a dus pe pustii. Simpaticul Boc documentatul Boc, s-a transformat într-o slugă lipsită de personalitate, amintind de jalnicul Uriah Heep, însă doar cel din prima parte a romanului lui Dickens "David Copperfield". Heep va ajunge să fie înzestrat cu gând
