Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevarul: Prabuşirea acţiunilor aduce caştiguri bune pe piata la termen

Publicat in HotNews, marți 22 ianuarie 2008 ·

Arbitrajul şi hedgingul - principalele metode care au pus la adăpost investitorii de pe piaţa românească.

Un randament de 180% în câteva zile pe piaţa românească de capital? Deşi pare greu de crezut, câştigurile din trei cifre pot fi obţinute de către investitorii cu experienţă chiar şi în perioade de criză.

Un jucător care ar fi mizat, la începutul anului bursier, 10.000 de lei pe acţiunile SIF Moldova (SIF2) la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ar fi înregistrat, în momentul de faţă, o pierdere de aproape 1.800 de lei. Pe piaţa la termen însă, contractele derivate cu activ suport titlurile SIF2 au asigurat, în aceeaşi perioadă, randamente short (pe vânzare) de aproape 180%.

Profit de minimum 6% prin arbitraj

Corecţiile bursiere care au prăbuşit, practic, preţurile acţiunilor tranzacţionate la Bursa de la Bucureşti nu au ocolit nici piaţa la termen. Direcţia descendentă a fost valorificată însă de speculatorii pe vânzare, care au obţinut, de la începutul anului, chiar şi dublarea câştigurilor. Astfel, intermediarii au observat o creştere a numărului investitorilor care şi-au încercat norocul pe piaţa la termen.

Preţurile derivatelor pe acţiuni au urmat, la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS), un traseu descendent pe parcursul a 10 sesiuni consecutive de tranzacţionare. Cotaţiile au dat semne de revenire doar la finalul săptămânii trecute, revenind, ieri, pe scăderi agresive.

Adevarul Arbitrajul şi hedgingul - principalele metode care au pus la adăpost investitorii de pe piaţa românească.

Un randament de 180% în câteva zile pe piaţa românească de capital? Deşi pare greu de crezut, câştigurile din trei cifre pot fi obţinute de către investitorii cu experienţă chiar şi în perioade de criză.

Un jucător care ar fi mizat, la începutul anului bursier, 10

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după decizia CCR de renumărare a voturilor: Dacă se demonstrează că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru președinția României / Nu vreau locul doi

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a anunțat joi seară că se retrage din cursa pentru președinția României dacă se demonstrează, în urma renumărării voturilor, că a fost dezavantajat. Totodată, el a cerut BEC să permită de urgență acreditarea observatorilor independenț

Meciul FCSB-Olympiacos: Daniel Bîrligea – Dacă nu era acest episod, cu eliminarea mea, am fi câştigat

News.ro acum o ora
Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, crede că bucureştenii puteau câştiga meciul cu Olympiacos dacă el nu ar fi fost eliminat în minutul 68, pentru al doilea cartonaş galben. „Ne doream, cu siguranţă, cele 3 puncte, dar am fost în dificultate cu

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Mai multe organizaţii ale oamenilor de afaceri din România fac apel la mobilizarea mediului politic pentru menţinerea ţării pe traiectoria pro-europeană

News.ro acum 2 ore
Mai multe organizaţii ale mediului de afaceri fac apel, printr-o scrisoare deschisă transmisă joi, la mobilizarea mediului politic pentru menţinerea României pe traiectoria pro-europeană şi trans-atlantică pe care Romania s-a angajat după căderea co

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

HotNews acum 2 ore
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central aprobă renumărarea voturilor până duminică la ora 22:00

Mediafax acum 6 ore
„În şedinţa din data de 28 noiembrie a.c. (n.r. „joi”), Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat Decizia privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României p

Putin amenință că va lovi „centrele de decizie” din Kiev cu racheta hipersonică Oreșnik

Ziare.com acum 2 ore
Vladimir Putin a avertizat că Rusia ar putea viza „centrele de luare a deciziilor” din Kiev cu ajutorul rachetei hipersonice „Oreșnik” (Alun), un sistem pe care liderul rus îl descrie ca fiind „fără echivalent în lume”. Aceasta face parte din strate

Rețele Electrice Dobrogea Unde va fi întrerupt curentul electric, vineri 29 noiembrie 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele car

Vremea

București
acum

vin.

4°/8°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/7°
lun.

3°/8°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

1°/6°
dum.

4°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/9°