Al treilea cuvant ar trebui sa fie "vici", dar, din pacate, in cazul nostru, si anume vizita presedintelui american in Israel si Autoritatea Palestiniana, nici vorba de victorie. E drept, nimeni nu se astepta la rezultate miraculoase, dar, pentru multi creduli, turneul lui Bush ar fi trebuit sa netezeasca cel putin cararile, curatate un pic, in mare graba, in ultimele zile, de cei doi lideri, israelian si palestinian. Primit in Israel cu o pompa mai rar intalnita sau, mai corect, nemaiintalnita de la venirea defunctului Papa Ioan Paul al II-lea, George W. Bush s-a intrecut in politeturi si, ignorand imensele blocaje rutiere generate de vizita sa, dar si pierderile de milioane de shekeli cauzate negustorilor din Ierusalim, oras suprasaturat peste noapte de politisti, armata si securitate, s-a intalnit cu responsabilii israelieni, a servit o cina de taina cu membrii guvernului si s-a lansat in declaratii proisraeliene si mai ales pro-Olmert, de le-a uimit pana si pe gazde. Doua state pentru doua popoare, aplicarea principiilor Foii de Parcurs, dreptul Israelului la aparare, dreptul palestinienilor la un stat al lor, Hamas - dusmanul poporului palestinian, Abbas - presedinte si lider de necontestat, iata doar cateva dintre ideile, vehiculate si la Annapolis, pe care le-a scos Bush din buzunarul diplomatic, in timp ce fiecare astepta sa enunte ceva care sa justifice mult mediata sa deplasare in Orientul Mijlociu. Dar pupand doamnele israeliene si luandu-l pe dupa umeri pe Olmert, Bush a stralucit, ca de obicei, prin banalitati, pasind pe cai batatorite de el sau de altii. E drept, a facut o afirmatie a carei reactie, deloc pe placul lui, a resimtit-o mai tarziu, in Egipt: neacceptarea dreptului de repatriere in Israel al refugiatilor palestinieni, luand astfel o decizie personala intr-una dintre cele mai sensibile probleme care blocheaza desfasurarea in conditii normale