Diavolul, acest personaj malefic - ingerul cazut - menit sa scindeze (etimologic, diabolein inseamna a separa) unitatea lumii, a devenit o prezenta mediatica constanta. Si nu doar ca un simplu argument intr-o demonstratie oarecare ori ca o ilustrare a unei perceptii, ci ca o persoana substantiala.
Cazul Tanacu ne-a demonstrat ca in imaginarul ortodox lupta impotriva diavolului poate determina cele mai teribile consecinte. Caci, impartit intre Dumnezeu si diavol, niciodata egali – cita vreme Satana e doar un arhanghel prabusit din Paradis -, universul e locul unei lupte totale intre principiul binelui si cel al raului. Iar in aceasta lume batalia, in egala masura individuala si colectiva, imparte omenirea doar intre drept credinciosi si necredinciosi. Tertium non datur!
Aceasta logica straina subtilitatilor plurivalente ale modernitatii produce consecinte pe toate palierele existentei sociale, influentind viata de zi cu zi. Si atunci cind unii gasesc ca Petru Corogeanu, exorcistul de la Tanacu, si cele patru asistente ale sale nu au gresit dintr-o perspectiva strict teologica, ne confruntam cu o demonstratie vie a divergentelor valorice care fractureaza societatea romaneasca. Pentru ca, daca exista o justificare, oricare ar fi natura ei, a crimei de la Tanacu, atunci orice sentinta a justitiei laice va fi relativa.
Asa cum relative devin toate faptele celor ce adera la dreapta credinta si se justifica de la ea. Statul, ca spatiu public, apare astfel ca un adoas de conjunctura. Si, pe baza aceluiasi rationament, prezenta inaltilor ierarhi in fata CNSAS pentru a lamuri situatia dosarelor lor de la fosta Securitate nu era necesara, caci se supuneau unei alte jurisdictii: cea divina. Dar, daca Cezarul nu mai are ce-i al Cezarului, atunci pare o confuzie intre politica si religie.
Judecatile de acest gen nu sint deloc noi. In pe
