La invitaţia oficială a Primăriei veneţiene, România va fi prezentă în premieră la Carnavalul de la Veneţia. Amplul program al manifestărilor româneşti la această ediţie a Carnavalului – incluzând concerte, spectacole de teatru şi de dans, expoziţii, parade şi prezentări oeno-gastronomice – este rezultatul conlucrării dintre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Artexim, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Interna�
La invitaţia oficială a Primăriei veneţiene, România va fi prezentă în premieră la Carnavalul de la Veneţia. Amplul program al manifestărilor româneşti la această ediţie a Carnavalului – incluzând concerte, spectacole de teatru şi de dans, expoziţii, parade şi prezentări oeno-gastronomice – este rezultatul conlucrării dintre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Artexim, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, împreună cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism, prin Biroul Român de Turism de la Roma.
Acest eveniment se înscrie printre cele mai prestigioase manifestări de acest tip de pe continentul european. Avându-şi originea în ritualurile ancestrale de trecere de la iarnă la primăvară, Carnavalul este atestat încă de la 1094, iar primul document prin care a fost declarat oficial sărbătoare publică datează din 1296. Participarea României la ediţia din acest an reprezintă un prilej de a oferi publicului italian şi celui internaţional o ilustrare a valorilor artistice şi a vocaţiei europene româneşti.
Ediţia 2008 a Carnavalului de la Veneţia, intitulată „SENSATION - 6 SENSI x 6 SESTIERI”, atribuie şase sensuri/simţuri celor şase cartiere veneţiene istorice. România devine cel de-al ş