Mai multe femei care sunt angajate la o fabrică de confecţii din Vulcan au protestat ieri dimineaţă, mai multe ore, pentru că nu şi-au primit salariile de trei luni. Muncitoarele acuză conducerea societăţii că le exploatează, în condiţiile în care muncesc şi câte 16 ore pe zi, fără să le fie plătită însă munca. „Suntem disperate, de trei luni nu ne-am mai luat salariile. În decembrie am primit doar o mică parte din bani. Nu se mai poate aşa ceva“, a declarat Cristina Ghinghină, salariată. „Nu vor să discute cu noi. Sunt angajaţi care lucrează aici de patru-cinci ani şi nu au carte de muncă. Am stat la serviciu şi 24 de ore când am avut comenzi de onorat şi acum nu vor să ne plătească“, a spus şi Melinda Szabo. „De la începutul lunii am încercat să discutăm cu directoarea, dar nu ne-a primit. Suntem salariate care vrem să plecăm de aici, chiar în şomaj, însă nu vor să ne lase“, au susţinut femeile. Protestatarele au acuzat conducerea fabricii că le-ar fi cheltuit salariile pentru a-şi face concediile în ţări exotice şi pentru a-şi construi vile. „Erica Bodea, directoarea fabricii, şi-a făcut în doi ani, pe munca noastră, vilă pe Valea Ungurului, iar de sărbători a fost plecată în Brazilia, la Rio de Janeiro. Nouă însă ne-a spus că nu sunt bani de salarii“, au mai spus protestatarele. Conducerea fabricii a refuzat să discute cu presa, dar până la urmă angajatelor li s-a promis că le vor fi date salariile restante începând de mâine, iar muncitoarele care nu mai vor să lucreze vor fi trimise în şomaj. Fabrica Stil SA Vulcan are, potrivit angajaţilor, în jur de 100 de salariaţi, iar producţia este destinată exportului, majoritatea comenzilor fiind din Italia. Mai multe femei care sunt angajate la o fabrică de confecţii din Vulcan au protestat ieri dimineaţă, mai multe ore, pentru că nu şi-au primit salariile de trei luni. Muncitoarele acuză conducerea societăţii că le ex