13:00 • Steven White, General Manager AXN pentru Europa Centrală a declarat în cadrul şedinţei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), că serialul de desene animate "Veveriţe sinucigaşe" nu va mai fi difuzat, ultimul episod, prezentat în 10 ianuarie, fiind catalogat drept o "greşeală".
"Aveam nevoie de mici interstiţii pentru a umple spaţiul destinat publicităţii şi pe care nu puteam să-l acoperim. Acesta e motivul pentru care am introdus calupurile de desene animate, de câte un minut. Ne cerem scuze pentru această greşeală", a declarat Steven White General Manager AXN pentru Europa Centrală. în cadrul şedinţei Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Acceptăm scuzele.După o astfel de declaraţiune, sincer, mi-a cam venit inima la loc. Eram chiar panicat de faptul că difuzarea respectivului desen animat ar avea în spate, după o profundă şi stufoasă analiză de marketing, o latura educativă, sau, mai mult, era chiar o incursiune în cunoaşterea naturii, o desconspirare a modului meschin în care veveriţele îşi ascund, în spatele aparenţelor drăgălaşe, simpăticuţe şi chiar frivole, adevaratul crez despre lume şi viaţă - suicidul. Motivatia difuzarii acestui serial mă îndeamna să fac un apel către ocuparea spaţiului publicitar în media, în caz contrar ne putem trezi oricând cu alte animale la fel de aprige în manifestarea sensibilităţii spre suicid, consum de droguri, fabricarea de bombe şi alte bagateli d-astea ce ţin d-o etică ce se dovedeşte din ce în ce mai învechită în societatea modernă şi contemporană. Doar n-o să ne ducem tocmai noi împotriva trend-ului! (cu bucurie consemnez c-am putut folosi acest cuvânt al limbii române).
În cadrul aceleiaşi sedinte a CNA domnul White a mai declarat faptul ca "Veveriţele sinucigaşe" n-au constituit o achiziţie în adevaratul sens al cuvântului. "De multe ori, când se cu