Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul berii va creşte cu aproape 30%

Publicat in GAZETA de SUD, marți 22 ianuarie 2008 ·

Dublarea preţului la hamei în 2007 faţă de producţia din 2006 şi creşterea de şapte-opt ori a preţului la malţ va genera o creştere cu aproape 30% a preţului berii anul acesta, a declarat directorul general al Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România (PSIPBR), Vifor Verşescu. „În recolta din 2006, preţul hameiului a fost de 270 de euro pe tonă, iar în 2007 a ajuns la 560-630 de euro. În ceea ce priveşte preţul malţului, acesta era în 2006 de 107 euro/kg, iar în 2007 a ajuns chiar şi la 1.000 euro/kg. Totodată, preţurile la materia primă vor creşte în continuare, pentru că este o criză la nivel mondial, fapt ce va genera scumpirea berii. De exemplu, o bere care costă în prezent un leu va ajunge la 1,3 lei anul acesta“, a spus Verşescu. Românii au ajuns Germania la consumul de bereAcesta a precizat că producţia de bere în cadrul companiilor membre ale Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România a scăzut în 2007 cu 3-4% faţă de 2006, ajungând la 1,35 milioane de hectolitri. „Scăderea a fost cauzată de apariţia berii bulgăreşti pe piaţa românească. Aceasta a atacat în special piaţa din sudul României, apoi a ajuns în Ardeal, Sibiu şi Suceava. În primele şapte luni din 2007, acest produs a intrat în ţară fără plata accizelor şi, prin urmare, s-a vândut cu un preţ mai mic afectând fabricile din sud, care şi-au scăzut producţia cu 20-30%. În aceste condiţii, în primele şase luni din 2007 au intrat în România 100.000 de hectolitri de bere bulgărească, o mare parte fiind bere Boliarka, aceasta îndreptându-şi spre România 6% din producţia totală“, a mai spus Vifor Verşescu. Potrivit datelor Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România, în anul 1990, un român consuma într-un an 50 de litri de bere, iar în 2007 s-a ajuns la un consum de 100 de litri de bere/cap de locuitor. În Austria se consumă 110 litri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 15 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 21 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°