Ultranationalistul rusofil si eurosceptic Tomislav Nikolici si actualul presedinte prooccidental, Boris Tadici, se vor infrunta in al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Serbia, care va avea loc la 3 februarie.
Dupa primul tur de scrutin, Tomislav Nikolici s-a clasat pe prima pozitie, cu 39,57 la suta din voturi. Boris Tadici a obtinut 35,45 la suta din voturi. Surpriza nu a fost rezultatul, ci participarea ridicata la vot, de peste 60 la suta, un record dupa alegerile din 2000, cand a fost inlaturat regimul autoritar al lui Slobodan Milosevici. "Alegatorii au considerat prezidentialele de duminica drept un fel de referendum privind relatiile Serbiei cu Uniunea Europeana", a explicat analistul Misa Brkici.
Actualul presedinte, Boris Tadici, a declarat ca este convins ca, pana la urma, "cetatenii (sarbi) vor decide in favoarea unui viitor european". "Victoria din 3 februarie va fi istorica. Nu vom renunta la lupta pentru Kosovo, nu vom renunta la calea noastra europeana", a adaugat el.
Tomislav Nikolici nu si-a manifestat prea zgomotos satisfactia de a fi pe primul loc dupa votul de duminica, facand o declaratie destul de vaga: "Al doilea tur de scrutin va fi decisiv si va aduce schimbarile asteptate". El a admis ca este mai "apropiat de Rusia", dar s-a declarat convins ca ar putea sa deschida si "calea catre Uniunea Europeana".
Occidentul spera intr-o victorie a lui Tadici, care, desi se opune – ca majoritatea politicienilor sarbi – independentei Kosovo, este moderat si pare capabil sa stapaneasca mai bine puseul de nationalism sarb ce va fi declansat de declararea independentei provinciei. Liderii occidentali s-au ferit insa sa-si manifeste prea puternic sprijinul pentru Tadici, pentru a nu-i furniza "munitie" adversarului acestuia, nationalistul Nikolici.
In cel de-al doilea tur de scrutin, rolul de arb