Timiditatea copiilor nu e o boală
Unii copii au un temperament vulcanic încă de când sunt mici, alţii sunt timizi din cale-afară. Părinţii acestor copii trebuie să ştie că timiditatea nu este o boală, ci provine din lipsa de încredere în propriile forţe a copiilor şi din bagajul genetic moştenit. Dacă timiditatea este excesivă, acesta fiind cuminte, ascultător, supus, inhibat, tăcut sau retras, părinţii ar trebui să-şi ajute copilul. În primul rând, este important ca părinţii să-i spună copilului, dar mai ales să-i arate că au încredere în el. „Eu cred că eşti un copil bun şi ştiu că poţi să faci asta! Dacă greşeşti, nu înseamnă că nu poţi! Toţi oamenii greşesc, dar din greşeli învăţăm! ”. (E.L.)
Aveţi grijă ce îi spuneţi!
Criticile precum: „Tu nu eşti în stare să faci asta! Ai grijă ce spui! L-ai văzut pe Ionel ce deştept este? Tu de ce nu poţi fi la fel?” trebuie eliminate din vocabularul dvs. În cazul unui copil timid, acestea nu fac decât să-l descurajeze. Încurajaţi-l pe el să vorbească, să întrebe când nu înţelege ceva şi să aibe iniţiative. În diferite situaţii sociale, nu-l obligaţi să facă ceva anume, pentru că imediat ce va ajunge în centrul atenţiei celorlalţi se va intimida şi nu va mai fi capabil de nimic. Lăsaţi-l să se descurce singur, să vorbească în numele său şi, eventual, implicaţi-l în discuţiile dvs. cu ceilalţi! (E.L.)
Laudele îl vor încuraja
A-i spune că a recitat bine o poezie sau că a vorbit foarte frumos cu nişte oameni mari nu îl va încuraja să-şi ia nasul la purtare, ci îl va stimula să capete încredere în el. În situaţiile noi în care se va afla, nu trebuie să-l grăbiţi, ci să îl lăsaţi să se familiarizeze cu ele. Aţi putea să invitaţi cât mai des în vizită prieteni de-ai dvs, care au copii de vârsta copilului dvs. sau să îl înscrieţi în diverse cercuri unde lucrul în echipă este important. Puteţi discuta cu
