Campania de introducere a pensiilor private obligatorii a mers mai bine decât se aşteptau iniţial atât administratorii de fonduri, cât şi autorităţile. Să fi fost introducerea pensiilor private obligatorii excepţia de la haosul care a însoţit orice tentativă de reformă din România? Scandalul pornit pe marginea pensiilor private în ultima săptămână de semnare a adeziunilor demonstrează însă că România nu se abate de la regulă. Două au fost iniţiativele care au

Campania de introducere a pensiilor private obligatorii a mers mai bine decât se aşteptau iniţial atât administratorii de fonduri, cât şi autorităţile. Să fi fost introducerea pensiilor private obligatorii excepţia de la haosul care a însoţit orice tentativă de reformă din România?

Scandalul pornit pe marginea pensiilor private în ultima săptămână de semnare a adeziunilor demonstrează însă că România nu se abate de la regulă. Două au fost iniţiativele care au stârnit discordia. Parlamentarii şi sindicaliştii s-au trezit, la peste trei ani de la elaborarea legii pensiilor, că au idei geniale: să impună randamente peste rata inflaţiei şi să cadorisească fondurile mici cu mii de clienţi pe care acestea n-au reuşit să le adune singure. Ambele iniţiative, dacă vor fi implementate, sunt periculoase.

Impunerea unor randamente care să acopere inflaţia pare, la prima vedere, o iniţiativă în interesul clienţilor. Însă, cum fondurile de pensii sunt obligate să plaseze circa 90% din bani în instrumente cu risc scăzut – adică titluri de stat şi depozite, randamentele vor depinde mai degrabă de voinţa Finanţelor şi a BNR. În plus, şi legea actuală asigură deja o protecţie a investitorilor împotriva performanţelor slabe, prin eliminarea fondurilor cu randamente sub media pieţei.

Cea de-a doua iniţiativă, de a schimba modul