» Incepute pe la mijlocul anilor ‘50 ai secolului trecut, exploatarile de uraniu din
Banatul de Munte, de la Lisava, Ciudanovita, Ilisova, Varful Boului au intrat in agonie imediat dupa 1990, spre a se inchide apoi una dupa alta. Proces generat nu de epuizarea din subsolul zonei a pretiosului zacamant, ci, mai degraba, din cauza reducerii substantiale a comenzii de stat. De un deceniu si jumatate, cea mai costisitoare si delicata problema tine de ecologizarea acestor perimetre otravite, imperativ a carui materializare se tot amana, invocate fiind, invariabil, putinele fonduri banesti alocate in acest scop.
Otraviti cu uraniu, mare parte dintre cei ce l-au scos la suprafata din pantecul pamantului au trecut prea devreme in lumea umbrelor. Cei ramasi in viata traiesc drame ce le macina galopant existenta, provocate de boli grave, precum leucemia, silicoza ori cancerul pulmonar. Pentru locuitorii zonelor contaminate radioactiv, amenintarea uraniului este nu numai actuala, dar si agresiva. Ca un blestem de care nu stiu nici cum si, mai ales, cand vor scapa...
Ucigasul de la Ciudanovita
Oravita, oraselul superlativelor, abia se mai zareste in urma prin ceata densa, cu nuante negricioase, asternuta la mijloc de ianuarie peste tainica vale. Dupa 18 kilometri parcursi pe soseaua, altadata bine intretinuta, intri intr-un perimetru al groazei cu zecile si zecile lui halde in care sunt incorporate cateva mii de tone de steril, randuite haotic, unele chiar langa apa Jitinului in care ajung usor la vremea ploilor prin scurgerile de suprafata. Putine dintre ele au fost ingradite cu gard de sarma ghimpata, disparuta insa pe alocuri si valorificata de "intreprinzatori" la fier vechi. Rareori dai peste cate o placuta avertizoare, scapata ca prin minune sa nu-si piarda urma, pe care scrie, abia perceptibil: "Atentie, radiatii!" Avertisment n