Creşterea traficului aerian a transformat zonele din apropierea aeroporturilor în poluri de dezvoltare imobiliară. Potrivit unui raport King Sturge, Bucureştiul se înscrie şi el în acest trend. Studiul realizat de compania de consultanţă King Sturge confirmă creşterea traficului aerian din România. În 2006, aeroportul din Timişoara a înregistrat o majorare cu 103% a numărului de călători, până la aproape 800.000, iar anul trecut, aeroportul bucureştean Henri Coandă
Creşterea traficului aerian a transformat zonele din apropierea aeroporturilor în poluri de dezvoltare imobiliară. Potrivit unui raport King Sturge, Bucureştiul se înscrie şi el în acest trend.
Studiul realizat de compania de consultanţă King Sturge confirmă creşterea traficului aerian din România. În 2006, aeroportul din Timişoara a înregistrat o majorare cu 103% a numărului de călători, până la aproape 800.000, iar anul trecut, aeroportul bucureştean Henri Coandă a ajuns până în luna iulie la 2,2 milioane de călători, respectiv o creştere cu 38% a traficului.
Această evoluţie a determinat dezvoltarea investiţiilor imobiliare în zonă, în special în imobile de birouri. Datorită apropierii de aerogară, dezvoltatorii au putut închiria rapid spaţiile, în special către firme a căror activitate presupune relaţii permanente cu străinătatea. „Clădirile de birouri amplasate în apropierea aeroporturilor sau cu acces uşor către acestea prezintă un interes sporit pentru chiriaşi, în special pentru companiile multinaţionale. Dacă există două sau mai multe oferte pentru posibile locaţii comparabile din toate punctele de vedere, cea mai apropiată de aeroport are şanse mai mari să fie cea aleasă“, declară, pentru Capital, Florin Sorea, Head of Office Agency, Cushman & Wakefield Activ Consulting.
În prezent, aproape 85