Şemineele nu pot fi montate la întâmplare. Se iau în calcul arhitectura locuinţei, dimensiunile ei, dar şi designul interior al acesteia. Sursa: Foto: Decora House
Construcţiile noi sunt prevă zute cu livinguri spaţioase în care punctul de atrac- ţie este, negreşit, şemineul. Poate aşa se explică de ce importatorii de şeminee raportează o evoluţie spectaculoasă în materie de vânzări, pentru anul trecut. „2007 a fost mai profitabil decât 2006. Vânzările de şeminee au crescut cu 75% numai în prima jumătate a anului“, apreciază Carmen Dobre, director de vânzări de la Şeminee Ştefănescu, din Bucureşti.
Cu toate acestea, specialiştii subliniază că piaţa românească de şeminee este abia la început. La mare căutare sunt şemineele încorporate, cu o faţă sau două, cele murale şi de colţ, prezente într-o foarte mare varietate de culori din diferite materiale. „Ultimele creaţii în materie sunt şemineele centrale cu focar vitrat, suspendate sau pe suport, pivotante sau simple“, spune designerul de interioare Toni Anastasiei.
Ecologice, cu design modern
Noutatea în domeniu este adusă de un sistem ce funcţionează cu bietanol, pe principiul unei spirtiere. Şemineele ecologice nu mai au nevoie de ţevi de alimentare sau de coş pentru evacuarea fumului, motiv pentru care pot prinde forme diverse şi interesante.
„Faţă de şemineele care au o imagine clasică, de marmură sau piatră, cele ecologice au un design modern, apreciat de arhitecţi şi designeri de nivel internaţional“, spune Liviu Piperea, director general la Decora House, importator de şeminee ecologice, din Bucureşti. În plus, se poate achiziţiona doar kit-ul unui astfel de şemineu, urmând ca acesta să ia forma finală în funcţie de preferinţele cumpărătorului.
De asemenea, kit-ul poate fi montat şi în cadrul unui şemineu vechi, care nu mai funcţionează