Banca Mondială, Banca Central Europeană, Consiliul Europei sau NATO sunt câteva dintre organismele în cadrul cărora puteţi petrece între o lună şi 12 luni ca stagiar. În general, anunţurile de stagii se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor şi celor care se află la început de carieră din statele membre ale respectivei instituţii. Banca Central Europeană (BCE) se numără printre instituţiile care oferă internshipuri în această perioadă. Stagiul se desfăşoară la directoratul de politică monetară, pe o perioadă de 3 luni, iar data limită de aplicaţie este 31 ianuarie.
Cei care doresc să candideze trebuie să fie doctoranzi, să ştie două limbi străine, dintre care una să fie engleza. Tot până la sfârşitul acestei luni pot candida şi cei interesaţi de un stagiu la Banca Mondială.
Programul este deschis studenţilor din ţările membre ale băncii în domenii ca economie, finanţe, resurse umane, ştiinţe sociale sau mediu.
Ca şi în cazul BCE, stagiarii îşi asigură singuri cazarea, dar, în plus, sunt plătiţi cu ora şi li se acordă şi o sumă pentru cheltuielile de călătorie. Tinerii absolvenţi interesaţi de diplomaţie publică, afaceri politice, relaţii internaţionale pot aplica, începând cu 3 martie, la stagiile de practică pe durata a 6 luni organizate la sediul NATO din Bruxelles.
Pe lângă experienţa într-o organizaţie internaţională, stagiarii vor primi şi o alocaţie lunară de 600 de euro. Mai multe informaţii puteţi afla accesând www.eurobrussels.com sau pe paginile de internet ale instituţiilor. (T.P.)
Banca Mondială, Banca Central Europeană, Consiliul Europei sau NATO sunt câteva dintre organismele în cadrul cărora puteţi petrece între o lună şi 12 luni ca stagiar. În general, anunţurile de stagii se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor şi celor care se află la început de carieră din statele membre ale respectivei