Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, napul este o plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă şi cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică şi comestibilă.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, napul este o plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă şi cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică şi comestibilă. Este înrudită cu ridichile şi se cultivă în regiunile mai reci, cu o climă temperată, rădăcina atingând aici chiar şi greutatea impresionantă de un kilogram.
Istorie şi bun-gust
Istoricii nu ştiu cu precizie de când au pătruns napii în bucătării (şi în oalele din dotare). Cu siguranţă, acum 4.000 de ani, napii erau cultivaţi în centrul Asiei, fiind de atunci înainte atât hrană pentru animale, cât şi pentru cei mai săraci dintre oameni. Ca o reminiscenţă a vremurilor demult apuse, încă mai circulă şi pe meleagurile noastre o zicală: “gol ca un nap” (foarte sărac).
În scrierile sale, Plinius cel Bătrân afirma că napul este una dintre cele mai importante legume ale timpului său, clasându-se (ca folosire) imediat după cereale. Pentru că nu avea nevoie de îngrijiri speciale, napii au fost consideraţi de multe ori hrana salvatoare în timpul foametei. Se pare că unele personalităţi ale istoriei au trecut peste prejudecăţi şi s-au bucurat de gustul napilor preparaţi după reţete simple, dar gustoase.
Regelui Henric al VIII-lea îi plăcea să mănânce o salată ce conţinea, printre alte ingrediente, napi copţi şi frunze fragede de napi. Goethe, pe de altă parte, credea de cuviinţă că napii sunt delicioşi atunci când sunt combinaţi cu castane.
Cercetările recente au arătat că napii sunt săraci în calorii, reprezentând în acelaşi timp o sursă importantă de vitaminele A şi C, potasiu şi calciu. Pot fi păst
