Lovitură de teatru la Spitalul Judeţean. Dan Grigorescu (foto dreapta), fost director al spitalului şi în prezent medic în cadrul secţiei de Chirurgie plastică şi reparatorie, a obţinut câştig de cauză în procesul intentat Ministerului Sănătăţii. Miza - postul de director ocupat începând cu luna mai 2004 şi din care a fost revocat pentru prima oară în noiembrie 2005. Grigorescu şi-a reluat poziţia de director, ulterior fiind revocat de două ori. Grigorescu a atacat decizia în instanţă şi i s-a dat câştig de cauză, însă la scurt timp, Ministerul a schimbat conducerile spitalelor din întreaga ţară, „desfiinţând” funcţia de director şi înlocuind-o, din octombrie 2006, cu titulatura de manager.
Practic, sentinţa dată de curând de Curtea de Apel Braşov „admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul Grigorescu Dan Ovidiu în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice Bucureşti, Comisia Regională de concurs Târgu Mureş, Comisia Centrală de Concurs Bucureşti şi, în consecinţă, anulează în parte Ordinul nr. 1212 din 5 octombrie 2006, emis de Ministrul Sănătăţii Publice, privind aprobarea normelor de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, precum şi actele subsecvente emise de pârâţi pentru ocuparea acestei funcţii”.
Ministerul, bun de plată
Sentinţa îi dă dreptul lui Grigorescu să îşi reia funcţia de director, valabilă, conform instanţei, până în luna mai a acestui an. De asemenea, scoate în afara legii postul de manager ocupat de Lavinia Mariana Rusu. Totodată, „obligă pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice Bucureşti să plătească reclamantului, despăgubiri civile reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate stabilite prin contractul de administrare valabil şi celelalte drepturi de care a