Pasiunea elevilor pentru anumite domenii, care au mai multa sau mai putina legatura cu scoala, a fost pusa in evidenta, ieri, la sesiunea de comunicari organizata la Colegiul Economic "Ion Ghica", cu prilejul Zilei scolii. Elevii selectati de la toate clasele, au prezentat citeva referate pe teme foarte diferite. Alexandru Cusmin a vorbit colegilor si profesorilor cu multa pasiune despre jocurile video, Eduard Burlacu si-a etalat cunostintele despre evolutia calculatoarelor, iar despre modernismul in limba romana a discutat eleva Marilena Olteanu. "Einstein si experimentul Philadelphia" a fost titlul referatului prezentat de Gabriel Negoita, iar la intrebarea daca un mar poate cintari 1.000 de kilograme a incercat sa raspunda eleva Emilia Latu. Teodora Zeca a prezentat in final "Diversitatea tematica, stilistica si de viziune in poezia interbelica". Copiii au fost indrumati de profesorii Catalin Vargolici, Iulian Cojocaru si Elena Lambru. La buna desfasurare a sesiunii de comunicari a contribuit si laboranta scolii, Maria Comisan.
Astazi se va desfasura la "Ion Ghica" un concurs de poezie si se va vernisa o expozitie foto, iar miine, este planificata o alta sesiune de comunicari, pentru aria curriculara "Om si societate" si Capionatul de sah al colegiului. Vineri elevii se vor intrece la Concursul interjudetean de matematica "Matcon", iar luni, se vor lansa doua carti apartinind scriitorului Ioan Munteanu, "Din pinza Penelopei. Incursiuni etimologice" si "Piata Traian-Emblema Brailei moderne". Marti, 29 ianuarie, va fi o alta sesiune de referate si comunicari, la sectiunea "Tehnologii". Ziua festiva este planificata pentru 30 ianuarie, cind se va inaugura Tirgul firmelor de exercitiu din scoala, si se va desfasura serbarea scolara la Teatrul "Maria Filotti".
Pasiunea elevilor pentru anumite domenii, care au mai multa sau mai putina legatura cu scoala