Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a adus ieri panica in randul investitorilor, dar si castiguri celor cu nervii tari

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 23 ianuarie 2008 · ·

Scaderile de aproape 10% din deschiderea sedintei de tranzactionare de ieri de la Bursa au adus disperarea in randul investitorilor si a brokerilor. Cei care au speculat momentul si au cumparat au putut obtine castiguri semnificative.

Bursa a intins la maxim nervii investitorilor ieri, avand una dintre cele mai agitate sedinte din ultimii ani, cu scaderi abrupte in deschidere si reveniri importante pe parcurs. Telefoanele brokerilor au sunat in continuu, iar investitorii in fonduri mutuale au intrat si ei in panica. Pe Sibiu, unii investitori au pierdut toti banii.

SIF-urile s-au prabusit cu aproape 10% in deschiderea sedintei de ieri, la fel ca si principalele actiuni lichide de pe Bursa, scene de cosmar pe care investitorii, dar si brokerii mai noi pe piata nu au avut pana acum ocazia sa le vada.

"Nu am mai vazut astfel de scaderi de la criza din 1997-1998. Parca prin 2001 a mai fost o scadere asemanatoare", spunea ieri Nicolae Ghergus, presedintele Confident Invest, unul dintre cei mai vechi brokeri de la Bursa.

Totul a pornit de la caderea burselor asiatice, care au cazut ieri cu peste 7%, in unele cazuri chiar cu 10% pe fondul stirilor negative privind economia SUA. Bursele europene au deschis la randul lor sedinta de ieri cu scaderi importante, indicele Bursei din Frankfurt pierzand peste 5%, panica punand stapanire pe toate pietele care erau in acel moment deschise.

Ulterior, pietele europene si-au mai revenit si, odata cu ele, si Bursa de la Bucuresti, care insa nu a reusit sa recupereze in totalitate pierderile. Brokerii spun ca cel mai ingrijorator lucru in legatura cu aceste scaderi este faptul ca nu se intrevad semnale pozitive care sa determine o revenire a pietelor.

"Motivele acestor scaderi sunt mai putin importante in aceste momente. Mai grav este faptul ca nu se vad perspective imbucuratoare. Zilele

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 55 minute
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 55 minute
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 57 minute
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 57 minute
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Comunicat PSD: Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021”

Botosani News acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, că absența totală din Programul de guvernare al PNL a estimărilor privind creșterea pensiilor în următorii 4 ani, nu e deloc întâmplătoare, având în vedere că PNL a mai îngh

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum o ora
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 4 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Mare dezamăgire pentru Messi. A marcat, dar Inter Miami a fost eliminată de Atlanta United în play-off-ul MLS - VIDEO

News.ro acum o ora
Învinsă sâmbătă seara pe teren propriu de Atlanta United cu 3-2, în ciuda unui gol marcat de Lionel Messi, echipa Inter Miami a fost eliminată în primul tur al play-off-ului MLS (liga profesionistă nord-americană de fotbal). Echipa argentinianului î

Canada: Virusul gripei aviare a fost depistat la un adolescent pentru prima oară

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din Canada a fost testat pozitiv pentru gripa aviară. El este în prezent internat într-un spital pentru copii cu gripă aviară cauzată de tulpina H5 a virusului, potrivit Ministerului Sănătăţii din provincia British Columbia, situată în

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°