Parlamentarii pot da legi, dar nu-s obligaţi s-o facă şi atunci când nu e cazul.

Parlamentarii pot da legi, dar nu-s obligaţi s-o facă şi atunci când nu e cazul.

Fix în urmă cu o săptămână – la 17 ianuarie – s-a strigat “Stop joc!” pentru salariaţii sub 35 de ani constrânşi să-şi aleagă un fond de pensii private (pilonul II). Dar, cu puţin timp înainte de ultima strigare, 10 parlamentari au solicitat în paralel cu sindicatele modificarea legii fondurilor obligatorii de pensii administrate privat pentru ca participarea să devină opţională şi administratorii să garanteze un randament peste rata inflaţiei. În principiu, orice bine cu forţa face mai mult rău şi bineînţeles că o economisire are sens dacă e remunerată cu dobândă real pozitivă. Totuşi, nici un parlamentar sau sindicalist n-a cerut să se majoreze limita la care fondurile de pensii îşi pot plasa contribuţiile în acţiuni pentru a se reduce astfel cele în titluri de stat şi randamentele să crească semnificativ peste rata inflaţiei. În locul unei liberalizări a portofoliului, care să acţioneze asupra cauzei pentru care randamentele riscă să fie mici, politicienii au propus o reglementare care să “corecteze” efectele alteia.

Poate nu toată lumea ştie cum se plasează activele fondurilor de pensii afe­rente pilonului II. Sumele investite în acţiuni sau obligaţiuni tran­zac­ţio­nate pe bursa românească sau pe pieţele de ca­pital din UE nu pot de­păşi 50% din total. În schimb, maximul admis pentru banii investiţi în titluri de stat româneşti sau comunitare e deosebit de generos: 70%. Obligaţiunile emise de primăriile din România sau UE pot ocupa până la 30% din portofoliu, plasamentele în depozite la bănci româneşti – ma-ximum 20%, titlurile de stat extracomunitare au o limită maximă de 10%, obligaţiunile emise de organismele financiare internaţionale – de 5%, la fel ca limita