Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Te ia mama dracu ’!

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 ianuarie 2008 ·

Prefectul de Mehedinţi s-a întâlnit ieri cu viceprimarii municipiului Drobeta Turnu Severin şi cu primarii din judeţ pentru a-i trage la răspundere cu privire la lucrările care nu au fost finalizate la termen sau sunt în fază de proiect. Prefectul de Mehedinţi, Sevastian Bâzoi, s-a întâlnit ieri, la ora 9.00, cu viceprimarii municipiului Drobeta Turnu Severin cu care a discutat despre problema parcărilor din oraş. Constantin Gherghe, unul dintre viceprimarii municipiului, a propus o soluţie pentru construirea de parcări la standarde europene. „Ca să câştigăm spaţiu pentru construirea parcărilor, am putea să luăm din spaţiile verzi. Cine mai merge acum în parc? Unul ar fi cel din faţa prefecturii, Parcul Rozelor, apoi cel din faţa complexului «Decebal»“, a propus viceprimarul Constantin Gherghe. Soluţia propusă de viceprimarul Gherghe nu a fost agreată de prefect. „Bă, voi sunteţi nebuni sau ce aveţi? În oraşul ăsta nu mai există copii sau bătrâni sau chiar tineri care vor să stea pe o bancă, primăvara sau vara, în parc? Câte spaţii verzi sunt în oraşul ăsta? Câţi pomi sau câte flori aţi plantat în rondurile din oraşul ăsta, care în curând se va transforma în oraşul parcărilor?“, a spus prefectul. Prefectul le-a dat celor doi viceprimari termen de două zile să stabilească suma necesară pentru construirea parcărilor, astfel încât să poată fi inclusă în bugetul pe anul 2008. Au fost prezenţi doar cinci primariPrefectul judeţului Mehedinţi a convocat o întâlnire, la ora 10.00, cu primarii din judeţ pentru a discuta problema terenurilor de pe care s-au făcut defrişări. Doar cinci primării au fost reprezentate, restul edililor anunţând că sunt bolnavi sau au alte întâlniri. Situaţia terenurilor defrişate din judeţul Mehedinţi este din ce în ce mai gravă. „Dacă pricepeţi aşa greu, pot să vă explic ca la grădiniţă. Voi nu trebuie decât să faceţi un inventar al terenur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°