Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuvintele si intelesurile politicii

Publicat in Observator Cultural, joi 24 ianuarie 2008 ·

Intr-un text antropologic intitulat „Jucind cu mita. Imagini etnografice ale coruptiei in Romania“ (din cadrul volumului Cercetare antropologica in Romania, perspective isotrice si etnografice), autorul, Filippo Zerilli, italian de origine, povesteste cum in cadrul cercetarii sale de teren, ce urmareste sondarea resorturilor culturale ale mitei in spatiul romanesc, are ocazia de a sta de vorba cu un anume judecator, caruia ii pastreaza anonimatul.

Iata ce spune el: „Sint doua viziuni romanesti asupra legii: cei care cistiga un caz la tribunal spun ca s-a facut dreptate si legile sint impartiale, pe cind cei care pierd spun ca justitia este corupta si ca judecatorul fusese mituit“. Pasajul nu este intr-adevar cu nimic surprinzator pentru un cetatean roman, caruia toate aceste treburi i se par teribil de „firesti“, jonglind cu acest firesc dinspre dramatic inspre ironic. El devine insa expresiv, in sensul obiectivitatii necontrolate, atunci cind este observat de un strain, deoarece prin ochii acestuia se reuseste depasirea cliseelor culturale, transformind un subiect de banc sau pamflet intr-unul de cercetare. Nu doresc sa pun aici in pagina aceasta tara, atit de romaneasca, sa atrag atentia asupra unei chestiuni de natura mai degraba neendemica, ci o folosesc extrem de fatis si sincer ca pe un pretext pentru a incerca sa inteleg anumite fenomene politice si in cele din urma sociale, toate de ultima actualitate.

Optiunea politica a romanului

Ma gindesc astfel, cit se poate de ingenuu, ca rationamentul, retinut de antropologul italian, se poate aplica in Romania in orice fel de situatie si oricarui tip de subiect, la fel de bine persoanelor, cit si parerilor, retinind aici deopotriva comportamentul oamenilor politici, dar si al cetatenilor de rind. In cele din urma, ramind in zona antropologica a politicului sau, mai bine zis, a comporta

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 38 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°