Intr-un text antropologic intitulat „Jucind cu mita. Imagini etnografice ale coruptiei in Romania“ (din cadrul volumului Cercetare antropologica in Romania, perspective isotrice si etnografice), autorul, Filippo Zerilli, italian de origine, povesteste cum in cadrul cercetarii sale de teren, ce urmareste sondarea resorturilor culturale ale mitei in spatiul romanesc, are ocazia de a sta de vorba cu un anume judecator, caruia ii pastreaza anonimatul.

Iata ce spune el: „Sint doua viziuni romanesti asupra legii: cei care cistiga un caz la tribunal spun ca s-a facut dreptate si legile sint impartiale, pe cind cei care pierd spun ca justitia este corupta si ca judecatorul fusese mituit“. Pasajul nu este intr-adevar cu nimic surprinzator pentru un cetatean roman, caruia toate aceste treburi i se par teribil de „firesti“, jonglind cu acest firesc dinspre dramatic inspre ironic. El devine insa expresiv, in sensul obiectivitatii necontrolate, atunci cind este observat de un strain, deoarece prin ochii acestuia se reuseste depasirea cliseelor culturale, transformind un subiect de banc sau pamflet intr-unul de cercetare. Nu doresc sa pun aici in pagina aceasta tara, atit de romaneasca, sa atrag atentia asupra unei chestiuni de natura mai degraba neendemica, ci o folosesc extrem de fatis si sincer ca pe un pretext pentru a incerca sa inteleg anumite fenomene politice si in cele din urma sociale, toate de ultima actualitate.

Optiunea politica a romanului

Ma gindesc astfel, cit se poate de ingenuu, ca rationamentul, retinut de antropologul italian, se poate aplica in Romania in orice fel de situatie si oricarui tip de subiect, la fel de bine persoanelor, cit si parerilor, retinind aici deopotriva comportamentul oamenilor politici, dar si al cetatenilor de rind. In cele din urma, ramind in zona antropologica a politicului sau, mai bine zis, a comporta