Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disputa intre iubitorii de animale si Primarie pe tema euthanasierii maidanezilor

Publicat in Vocea Brailei, joi 24 ianuarie 2008 ·

Asociatia pentru Protectia Animalelor "Robi" atrage atentia Consiliului Local Municipal ca, incepind din 25 ianuarie a.c., intra in vigoare Legea nr. 9 din 11.01.2008, privind protectia animalelor. "Prezenta lege, promulgata si publicata in Monitorul Oficial nr. 29, din 15 ianuarie 2007, reglementeaza masurile necesare pentru asigurarea conditiilor de viata si bunastare ale animalelor cu si fara detinator. Mentionam ca omorirea animalelor cu intentie se sanctioneaza, conform articolului 6, si se pedepseste ca infractiune, cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala, de la 1.000 la 10.000 lei", spune Marilena Cristian, presedintele asociatiei "Robi". Aceasta precizeaza in mod expres ca noua lege interzice, printre altele, euthanasierea ciinilor, pisicilor si a altor animale, cu exceptia celor care sufera de boli incurabile. Cu alte cuvinte, ciinii comunitari de pe domeniul public nu mai pot fi euthanasiati, cum se proceda pina acum. Totodata, mai spune Marilena Cristian, noua lege prevede pedepse cu inchisoarea intre trei luni si trei ani, pentru cruzimi impotriva animalelor, in mod special pentru abandonarea acestora.

Conducerea Primariei Braila nu este convinsa ca legiuitorii au interzis complet euthanasierea ciinilor maidanezi strinsi de pe domeniul public. "Noua nu ne-a parvenit oficial noua lege, pentru a vedea exact care sint prevederile ei. In consecinta, ne ghidam in continuare dupa Hotarirea de Guvern nr. 955 din 2004, care spune ca animalele adunate de pe domeniul public si nerevendicate sint euthanasiate. Perioada de revendicare era de doua saptamini, iar printr-o modificare adusa de Guvern in 2007 a fost redusa la o saptamina. Ramine de vazut cum s-au gindit cei care au facut noua lege ca trebuie procedat cu ciini comunitari. Ii adunam de pe strada si ii tinem intr-un adapost pina cind mor din cauze naturale? Daca e asa, cu ce fondu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 43 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 53 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 57 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 22 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°